Compania de stat Transgaz Mediaş (TGN) a înregistrat în primul semestru un profit net de 130,1 milioane lei (29,6 milioane euro), în scădere cu 44%, informează Mediafax.
Transgaz a raportat pentru primul semestru al anului trecut afaceri de 718,2 milioane de lei şi un profit net de 233,2 milioane de lei.
Veniturile au crescut nesemnificativ în primul semestru, de la 765,1 milioane lei la 769,2 milioane lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 20,4%, de la 483,6 milioane lei la 582,4 milioane lei, ca urmare a unui provizion de 110,6 milioane lei pe care compania l-a făcut pentru a acoperi contribuţia la consorţiul care ar fi trebuit să construiască gazoductul Nabucco.
Contribuţia Transgaz la Nabucco International Company era, la sfârşitul lunii iunie a anului curent, de 123,6 milioane lei (28,1 milioane euro).
Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).
Scopul Nabucco era crearea unei noi rute de transport al gazelor în Europa, pentru diminuarea influenţei ruseşti în acest sector. Gazoductul urma să fie alimentat cu gaze din zăcământul Şah Deniz, din Marea Caspică, dar consorţiul care îl exploatează a ales ca destinatar al gazelor conducta Trans-Adriatic Pipeline (TAP), care va duce gazele până în Italia.
Compania Transgaz este controlată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.