Ambasada Chinei la Bucureşti a reacţionat, vineri, la o zi de la izbucnirea scandalului diplomatic privind vizita celor patru parlamentari români în Taiwan şi a precizat că doreşte ca situaţia să nu se repete, întrucât o situaţie similară ar dăuna relaţiilor dintre România şi China.
Citeşte şi Un ciudat scandal diplomatic pe filiera… chinezo-chineză. Vezi reacţia Ambasadei Chinei
Într-o declaraţie de presă către Agerpres, ataşatul de presă al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng, i-a îndemnat pe deputaţii care au fost recent la Taipei „să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul”.
„După ce s-a întâmplat acest incident, Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe şi Partidul Social Democrat etc. din România au luat măsuri şi au dat publicităţii declaraţii, reafirmând că România continuă să aplice politica privind o singură China, fapt pe care îl apreciem. În lume există o singură China, iar poziţia noastră faţă de chestiunile legate de regiunea Taiwan este consecventă şi clară. Sperăm că persoanele implicate să respecte întocmai preocupările esenţiale ale părţii chineze, să-şi dea seama în profunzime de complexitatea şi sensibilitatea chestiunii Taiwanului şi să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor dintre China şi România”, a declarat Zhang Zheng.
Patru deputaţi români au pus în pericol relaţiile bilaterale România-China, după ce au făcut o vizită în Taiwan, în condiţiile în care România nu recunoaşte Taipei-ul şi încearcă să îşi consolideze relaţia cu China. Ca reacţie imediată, Ministerul Afacerilor Externe i-a retras paşaportul de serviciu lui Remus Cernea, unul din deputaţii care au vizitat Taiwan-ul.