6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia va avea patru echipe în urne pentru tragerile la sorţi din...

România va avea patru echipe în urne pentru tragerile la sorţi din Liga Campionilor şi Liga Europa

Cele patru reprezentante ale României în această ediţie a cupelor europene s-au calificat toate în play-off-urile competiţiilor, Steaua urmând să fie cap de serie la tragerea la sorţi a LC, în timp ce Astra, Pandurii şi Petrolul vor fi, cel mai probabil, în cea de-a doua urnă valorică a LE, informează Mediafax.

Marţi, Steaua s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a eliminat pe Dinamo Tbilisi în turul trei preliminar, cu scorul general de 3-1.

Steaua va fi extrasă de pe tabloul campioanelor, unde se află zece formaţii, împărţite în două grupe cinci fiind capi de serie, iar alte cinci nu, în funcţie de coeficientul UEFA.

Joi, toate cele trei echipe româneşti participante în turul trei al Ligii Europa, Astra Giurgiu, Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti s-au calificat şi ele în ultimul tur preliminar de dinaintea fazei grupelor.

Astra a remizat cu AS Trencin, scor 2-2, pe Arena Naţională, după ce s-a impus în Slovacia cu 3-1.

Pandurii Târgu Jiu, deşi a remizat pe teren propriu în manşa tur cu Hapoel Tel-Aviv, scor 1-1, a câştigat în Israel cu 2-1.

Ultima echipă din România calificată în play-off-ul Ligii Europa este Petrolul Ploieşti, care a învins la Arnhem pe Vitesse cu 2-1, după ce în tur remizaseră, 1-1.

În Liga Europa, cele 62 de echipe vor fi împărţite în cinci urne de câte zece şi o grupă de 12. Echipele din aceeaşi ţară nu pot fi trase una împotriva celeilalte. De asemenea, prima echipă extrasă din urmă va fi gazdă la meciul tur.

Ceremoniile de tragere la sorţi vor fi conduse de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, şi de directorul de competiţii, Giorgio Marchetti, şi vor avea loc de la ora 12.45 (Liga Campionilor) şi 14.00 (Liga Europa).

Cele mai citite

Barcelona ia decizia finală privind viitorul lui Frenkie de Jong! Mijlocașul olandez va fi vândut în vara viitoare

Conducerea Barcelonei a hotărât să renunțe la Frenkie de Jong, în ciuda contribuției sale semnificative din sezoanele precedente, considerând că evoluțiile recente și refuzul...

FCSB face schimbări surprinzătoare în meciul crucial cu Olympiacos!

FCSB introduce doi înlocuitori neașteptați în primul „11” pentru duelul cu Olympiacos, în timp ce un record de spectatori este așteptat pe Arena Națională. În...

Yuki Tsunoda se autopropune la Red Bull și îl provoacă pe Verstappen! „Pot să lupt cu acel monstru”

Yuki Tsunoda, pilotul japonez al echipei Visa Cash App RB F1 Team (fosta Alpha Tauri), și-a exprimat dorința de a trece la Red Bull...
Ultima oră
Pe aceeași temă