7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialSorana Cîrstea a învins-o pe Wozniacki. Zece victorii în faţa unor jucătoare...

Sorana Cîrstea a învins-o pe Wozniacki. Zece victorii în faţa unor jucătoare de TOP

Jucătoarea Sorana Cîrstea a învins-o pe daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, în turul doi al turneului de tenis de la Toronto, reuşind astfel a zecea victorie din carieră în faţa unei sportive din Top 10 WTA, potrivit Mediafax.

Sorana Cîrstea a salvat două mingi de meci, la scorul de 5-7, 5-6, 15-40, când se afla la serviciu, apoi ea a câştigat alte 13 puncte consecutiv. Cîrstea a avut din nou probleme în decisiv, dar a anulat posibilitatea ca fosta lideră mondială să facă un break, la scorul de 4-4 şi 30-40.

În final, sportiva română s-a impus cu scorul de 5-7, 7-6 (0), 6-4, după două ore şi 56 de minute, în faţa semifinalistei ediţiei trecute a Rogers Cup.

În optimile de finală, Cîrstea va evolua împotriva jucătoarei sârbe Jelena Jankovici, locul 14 WTA. Până în prezent, cele două sportive şi-au împărţit în mod egal, 2-2, victoriile în meciurile directe. Sorana a cîştigat în 2009 la Roland Garros (în optimi) şi în 2012 la Roma (în turul I), iar Jankovici s-a impus în ultimele două meciuri, la Dallas, în sferturi, în 2012, şi la Miami, în optimi, anul acesta.

Victoriile anterioare obţinute de Cîrstea, 23 de ani, în faţa jucătoarelor din Top 10 WTA:

– cu Angelique Kerber (Germania), locul 6 WTA, scor 6-4, 6-0, la Miami, în turul 3 (2013);

– cu Marion Bartoli (Franţa), locu 7 WTA, scor 6-7 (8), 6-4, 6-3, la Roma, în turul întâi (2012);

– cu Vera Zvonareva (Rusia), locul 8 WTA, scor 2-6, 6-4, 2-2 abandon, la Pattaya City, în sferturi (2012);

– cu Samantha Stosur (Australia), locul 5 WTA, scor 7-6 (2), 6-3, în turul întâi, la Australian Open (2012);

– cu Francesca Schiavone (Italia), locul 6 WTA, scor 7-5 6-3, în turul întâi al turneuluid e la Eastbourne (2010);

– cu Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 8 WTA, scor 1-6, 6-4, 7-6 (5), în turul doi, la Los Angeles (2009);

– cu Caroline Wozniacki (Danemarca) locul 10 WTA, scor 7-6 (3), 7-5, în turul 3, la Roland Garros (2009);

– cu Jelena Jankovici (Serbia), locul 5 WTA, scor 3-6, 6-0, 9-7, în optimi, la Roland Garros (2009);

– cu Anna Şakvetadze (Rusia), locul 6 WTA, scor 6-2, 1-6, 6-2, în turul 2, la Charleston (2008).

Cele mai citite

Restricții majore de trafic în București și pe DN7 cu ocazia Zilei Naționale a României

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat o serie de restricții de trafic care vor fi impuse până pe 1 decembrie, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate...

Ce au în comun jocurile de noroc de top?

Oamenii care vor să își petreacă timpul liber fără să fie nevoiți să se deplaseze au la dispoziție mai multe opțiuni printre care și...

Restricții majore de trafic în București și pe DN7 cu ocazia Zilei Naționale a României

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat o serie de restricții de trafic care vor fi impuse până pe 1 decembrie, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă