4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialMasacru în Egipt, 100 de morţi după ciocniri violente cu armata

Masacru în Egipt, 100 de morţi după ciocniri violente cu armata

Egiptenii au manifestat în număr mare vineri şi sâmbătă la Cairo şi în întreaga ţară la apelul susţinătorilor şi a adversarilor preşedintelui islamist înlăturat de la putere, Mohamed Morsi, demonstraţii care s-au soldat în urma ciocnirilor violente cu cel puţin 31 de persoane ucise la Cairo şi şapte la Alexandria (nord) , informează sâmbătă Reuters, citată de Agerpres.

Forţele armate egiptene s-au confruntat de asemenea cu o rebeliune în peninsula Sinai, unde bărbaţi înarmaţi au ucis un civil şi au rănit cinci soldaţi vineri.

Totodată, ministrul de interne egiptean, Mohamed Ibrahim, a declarat că se va pune capăt demonstraţiilor susţinătorilor preşedintelui demis Morsi ‘în cadrul legii’, într-un interviu televizat difuzat sâmbătă dimineaţa.

Pe altă parte, AFP anunţă şi alte victimele. Cel puţin 75 de susţinători ai preşedintelui egiptean destituit Mohamed Morsi au fost ucişi în confruntările cu poliţia, sâmbătă dimineaţa, pe drumul către aeroportul din Cairo, potrivit unui spital de campanie administrat de Fraţii Musulmani, susţine agenţia, citată de Mediafax.

Spitalul de campanie instalat de susţinătorii lui Morsi în moscheea Rabaa al-Adawiya, la periferia Nasr City, în nordul Cairo, a anunţat 75 de morţi şi 1.000 de răniţi în ciocnirile cu poliţia pe drumul către aeroport, în apropiere de moschee, a anunţat agenţia Mena.

Justiţia a dispus arestarea preventivă a lui Mohamed Morsi, deja reţinut într-un loc secret de armată după înlăturarea sa la 3 iulie, pentru presupusa complicitate la operaţiunile sângeroase împotriva forţelor de securitate în timpul revoltei împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak în 2011, imputate mişcării Hamas.

Autorităţile au intensificat securitatea în întreaga ţară pentru aceste zile cu risc ridicat în care cele două tabere intenţionează să-şi confrunte forţele, în condiţiile în care violenţele legate de tulburările politice au făcut peste 200 de morţi într-o singură lună în Egipt.

Şapte persoane au fost ucise şi alte 194 rănite vineri în timpul ciocnirilor de la Alexandria, al doilea oraş ca mărime din Egipt, au anunţat serviciile de securitate.

De asemenea, gruparea Fraţii Musulmani a anunţat că cel puţin 31 de persoane au fost ucise sâmbătă când forţele de securitate i-au atacat la Cairo pe susţinătorii lui Mohamed Morsi. Alte 175 de persoane au fost rănite cu focuri de armă, a afirmat un purtător de cuvânt al grupării.

Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă