4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției: Mecanismul de Cooperare şi Verificare, prioritate zero pentru Guvern

Ministrul Justiției: Mecanismul de Cooperare şi Verificare, prioritate zero pentru Guvern

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este o prioritate zero, astfel că se lucrează ”pentru a internaliza pe deplin recomandările din ultimul raport”, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, după întâlnirea cu comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen, Vera Jourova, potrivit Agerpres.

„Am discutat cu doamna comisar Jourova despre priorităţile pe care România continuă să le aibă cu privire la reforma justiţiei în România. Am discutat inclusiv despre MCV, repetând că pentru mine, personal, ca ministru şi pentru Guvernul României este o prioritate zero să avansăm mai ales în ceea ce priveşte condiţionalităţile şi recomandările. Lucrăm pentru a internaliza pe deplin aceste recomandări din ultimul raport, astfel încât să putem dovedi că societatea românească este o societate matură şi că sistemul judiciar din România este unul care a ajuns la un nivel de profesionalism care poate integra toate aceste condiţionalităţi”, a afirmat Raluca Prună.

Totodată, ministrul Justiției a spus că România susține instrumentele de promovare ale unui spațiu „de justiție, libertate și securitate consolidat”, precizând că „interesele naţionale ale României şi interesele Uniunii Europene converg”.

„Am discutat despre agenda europeană şi dosarele promovate în cadrul acestei agende. România este un susţinător tradiţional al instrumentelor de promovare a unui spaţiu de justiţie, libertate şi securitate consolidat, am discutat cu precădere despre proiectele privind procurorul european, România fiind în favoarea unei instituţii şi a unei abordări foarte ambiţioase în acest sens, dar şi despre alte proiecte aflate pe agenda europeană, care ţin de o securitate cât mai mare a cetăţenilor europeni, cum ar fi proiectele privind combaterea terorismului sau cel al spălării banilor”, a spus Raluca Prună, după întâlnirea cu Vera Jourova. 

Cele mai citite

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
00:07:12

VIDEO. Muzică tehno într-o bucătărie a unui restaurant din Franța: „M-am simțit bine”

„M-am simțit la fel de bine în această bucătărie, exact ca în fața a 100.000 de oameni la un mare festival”, spune Charles B.,...

Horoscop 14 decembrie 2024. Racii resimt îngrijorări financiare

Horoscop 14 decembrie 2024. Ziua aduce provocări emoționale și situații neașteptate pentru fiecare zodie. Este o zi în care răbdarea, calmul și încrederea vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă