Unele cheltuieli pentru investiţii în sectoare precum transport, energie şi alte tipuri de infrastuctură, cofinanţate cu fonduri UE, ar putea să nu fie incluse în calculul deficitului bugetar pentru anii 2013 şi 2014, în cazul unor state UE, printre care şi România, transmite Mediafax.
Comisia Europeană (CE) ar putea permite unor state membre, în urma unor analize individuale, o flexibilitate mai mare în privinţa ţintelor bugetare, astfel încât să poată majora cheltuielile pentru proiecte de infrastructură cu cofinanţare UE şi impact economic puternic, declarat, miercuri, preşedintele CE, Jose Barroso.
Citeşte şi 237 milioane de euro-Costul REAL al rezilierii contractului cu Bechtel
De relaxarea regulilor de disciplină fiscală ar putea beneficia ţările membre din Europa de Est, precum România, cu deficite bugetare şi îndatorare sub limitele acceptate la nivel european, notează Reuters.
Planul a fost susţinut puternic de Italia şi Franţa, pentru a contracara politica de austeritate fiscală promovată în UE de Germania.
„Trebuie să promovăm posibilităţi de investiţie şi creştere, în conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere. Comisia a analizat posibilitatea de a facilita programe de investiţii publice nerecurente cu impact dovedit asupra sustenabilităţii finanţelor publice, derulate de statele membre în contextul evaluării Programelor de Stabilitate şi Convergenţă. La evaluarea bugetelor naţionale pentru 2013 şi 2014, vom lua pe baze individuale în calcul – din nou, în deplină conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere – permiterea unor deviaţii temporare de la ţinta de deficit structural către obiectivele pe termen mediu stabilite în recomandările transmise fiecărei ţări”, a spus Barroso, într-un discurs în Parlamentul European.
Abaterile de la ţintele bugetare trebuie să fie justificate de cheltuieli pentru proiecte cofinanţate cu fonduri UE în cadrul Politicii Structurale şi de Coeziune, Reţelelor Trans-Europene şi Facilităţii Conectarea Europei (transport, energie şi telecomunicaţii), cu efect bugetar pe termen lung pozitiv, direct şi verificabil, a adăugat Barroso, potrivit unui comunicat al CE.
Vicepreşedintele Olli Rehn va transmite, miercuri, în scris miniştrilor de Finanţe din ţările membre UE şi Parlamentului European explicaţii în detaliu privind abordarea Comisiei.
Ţările din Europa de Sud au fost puternic afectate de contracţia din zona euro începând cu trimestrul al patrulea din 2011.
„Am reuşit!”, a postat pe Twitter premierul italian, Enrico Letta, după anunţarea concesiilor Comisiei. Şeful executivului italian a salutat oferta unei „flexibilităţi mai ridicate în privinţa bugetelor viitoare pentru ţări precum Italia, cu finanţele publice în ordine”, transmite Bloomberg.
Concesia se va aplica doar ţărilor cu deficite bugetare sub limita de 3% din PIB. Italia este singurul stat din Europa de Sud care respectă limita de deficit bugetar.
Comisia a temperat presiunile asupra statelor pentru reducerea deficitelor bugetare în ultimul an concentrându-se asupra deficitelor bugetare „structurale”, care exclud impactul recesiunii asupra veniturilor din taxe şi cheltuielilor, notează Bloomberg.
UE a încetat în iunie procedura de deficit excesiv în privinţa României, Italiei, Letoniei, Lituaniei şi Ungariei, după ce cele cinci state au coborât deficitul bugetar sub limita de 3%, iar Comisia a apreciat că se află pe o traiectorie de de scădere în anii următori.
Numărul statelor aflate în procedură de deficit excesiv a scăzut astfel la 16 din totalul de 28 de ţări membre UE.