4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrimarii din Constanţa, găsiţi incompatibili de ANI, vor ataca decizia

Primarii din Constanţa, găsiţi incompatibili de ANI, vor ataca decizia

Mai mulţi primari din judeţul Constanţa care au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au declarat că decizia instituţiei  reprezintă „un abuz” şi o vor ataca în instanţă, informează Mediafax.

Citeşte şi ANI: 42 de aleşi locali din Constanţa şi Sibiu, INCOMPATIBILI

Primarul PSD-ist al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, afirmă că ANI este o instituţie care există doar în România. „Este o mare prostie ce se întâmplă în România, este un abuz. ANI este o instituţie care există doar în România, suntem mai catolici decât Papa”, a declarat politicianul.

El mai spune că, în ceea ce îl priveşte, perioada de incompatibilitate stabilită de ANI se referă la trei luni din anul 2008, atunci când Agenţia funcţiona după o lege neconstituţională. De asemenea, a ţinut să precizeze că va ataca în instanţă decizia ANI.

„La mine, perioada de incompatibilitate se referă la o perioadă de trei luni din 2008, când ANI funcţiona după o altă lege, care a fost declarată neconstituţională. Primarii au un salariu de 2.000 de lei pe lună, sunt consideraţi hoţi şi hărţuiţi sub orice formă. Dacă se dorea să se renunţe la primari atunci trebuiau să dea o lege prin care să se limiteze numărul de mandate la două”, a declarat primarul din Năvodari. 

Primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, a avut o reacţie similară şi susţine că decizia luată de ANI este „o aberaţie”, pentru că el nu a făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor a RAJA Constanţa.

„În toată corespondenţa avută cu ANI le-am transmis că nu există nicio hotărâre a Consiliului Local prin care să fiu desemnat reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor la RAJA. Mi-au verificat averea, nu au găsit nimic. Mi-au verificat societatea la care sunt acţionar, nu au găsit nimic, dar ei insistă şi consider că acesta este un abuz asupra mea. Îi voi acţiona în instanţa şi voi câştiga sigur”, a declarat acesta pentru Mediafax. 

Un alt primar PSD-ist din judeţul Constanţa declarat incompatibil, primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, susţine că decizia este „nelegală” şi spune că va face plângere împotriva funcţionarilor Agenţiei Naţionale de Integritate. 

„Mi se pare o hotărâre nelegală şi netemeinică. Voi face plângere penală împotriva funcţionarilor ANI care au emis această decizie, în zilele următoare voi merge la Parchet şi depun plângerea.”, a afirmat primarul. 

ANI a constatat că 42 de aleşi locali din Constanţa şi Sibiu au fost în incompatibilitate, deoarece au deţinut şi funcţii de reprezentanţi în Adunările Generale ale Acţionarilor SC RAJA Constanţa şi, respectiv, SC Apă Canal Sibiu. Ei s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa, respectiv SC Apă Canal SA Sibiu. 

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă