UPDATE: Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, vineri, la ieşirea de la DNA, că a fost chemat pentru a da o declaraţie de MARTOR într-un dosar în care fostul secretar de stat Valentin-Răducu Preda este acuzat de complicitate la difuzare de informaţii secrete.
Fenechiu a dat amănunte cu privire la atribuţiile pe care le avea fostul secretar de stat, Valentin Preda şi dacă, la un moment dat, era normal ca acesta să se afle într-un anumit loc.
Fostul secretar de la Transporturi este învinuit pentru folosirea şi distribuirea de informaţii secrete, la care avea acces direct sau primite din dosare penale de la ofiţerul DNA, Dan Emil Manolachi, informaţii care puneau în pericol siguranţa statului şi care zădărniceau ancheta procurorilor DNA.
Alături de Preda, în acest dosar este învinuit şi ofiţerul de Poliţie Judiciară de la DNA, Dan Emil Manolachi.
”Am fost chemat în calitate de conducător al instituţiei unde era angajat fostul secretar. Fiind un dosar în lucru, nu avem cum să vă dau mai multe amănunte”, a declarat Fenechiu.
Feneehiu, REVOLTAT că a fost chemat la DNA, deşi e MINISTRU!
”Mi se pare puţin deplasat (…), din poziţia unui ministru să fiu chemat la DNA să dau astfel de declaraţii. I-am spus şi domnului procuror, cred că se putea să facem acest lucru, fără să fie chemat un demnitar la DNA”, a mai precizat ministrul Transporturilor.
_ _ _ _
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este audiat, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de martor, în dosarul în care sunt învinuiţi ofiţerul de Poliţie Judiciară a DNA, Dan Emil ManolachI şi fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Valentin -Răducu Preda.
Fenechiu a ajuns în sediul Direcţiei în jurul orei 8.30 . El a fost audiat aproape o oră. Fenechiu a dat informaţii despre atribuţiile pe care le avea fostul secretar de stat şi dacă acesta avea voie să se afle, la un moment dat, într-un anumit loc în care a dat un document secret secret unei persoane interesate, numele acesteia fiind secretă în această fază a anchetei.
Potrivit DNA, DAN EMIL MANOLACHI este învinuit deoarece în perioada noiembrie 2012-februarie 2013 a divulgat informaţii din dosarele penale la care avea acces, pe care le-a transmis unor persoane care aveau interes personal în acele dosare sau unor persoane care au transmis informaţiile altor persoane cercetate în acele dosare, zădărnicind astfel anchetele penale aflate în instrumentarea procurorilor anticorupţie. Unele dintre informaţii erau clasificate ca secrete de stat.
Ofiţerul Manolachi este acuzat de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi de favorizare a infractorului.
Multe dintre informaţii au ajuns la VALENTIN-RĂDUCU PREDA, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care le-a folosit pentru sine sau le-a transmis altor persoane.
Fostul secretar de stat este acuzat de complicitate la transmiterea de date – secrete de stat – şi de informaţii confidenţiale din dosare penale.
În luna februarie anul acesta, DNA a început urmăriea penală a secretarul de stat Valentin Preda pentru complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat.
Atunci, atât poliţistul de la DNA, DAN EMIL MANOLACHI, cât şi secretarul de stat, VALENTIN-RĂDUCU PREDA, au primit interdicţia de a părăsi localitatea.
Citeşte şi Secretarul de stat în Transporturi, Valentin Preda, URMĂRIT PENAL
Relu Fenechiu este judecat, alături de trei directori de la SISEE Moldove, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Transformatorul”, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 de acte materiale) şi de complicitate la abuz în serviciu contea intereselor publice (7 acte materiale). În total, Fenechiu este acuzat de 46 de fapte de corupţie, fapte săvârşite în perioada 2002-2005.
Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, Fenechiu, prin firmele la care era asociat împreună cu fratele său, a vândut către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, (SISEE) ca noi, componente electrice pentru transformatoare, cumpărate de societăţile acestuia de la fier vechi. Societăţile reprezentate de Relu Fenechiu au vândut componentele, fabricate în anii 1970-1980, ca noi, după ce le-au vopsit. Prejudiciul este de peste 6,3 milioane de lei fără TVA.
Următorul termen de judecată este la data de 4 iulie 2013, când instanţa supremă poate pronunţa eventuale pedepse cu închisoarea.
PRIVATIZAREA CFR. În 3 ore, Gruia Stoica şi-a schimbat oferta. Cât de legal este?