Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit luni, la Bruxelles, cu Secretarul General Adjunct al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow. Duşa a reconfirmat angajamentul politic şi operaţional al României pentru succesul tranziţiei din Afganistan conform calendarului.
Astfel, a menţionat că există o decizie a CSAT care prevede ca, în sensul asigurării continuităţii prezenţei noastre în Afganistan şi după 2014, participarea României la noua misiune a NATO să se menţină proporţional cu participarea altor aliaţi la efortul Alianţei.
Declaraţia a fost făcută în contextul unor aspecte de interes aflate pe agenda curentă a NATO şi în pregătirea Reuniunii miniştrilor apărării care va avea loc în perioada 4-5 iunie, potrivit unui comunicat al MApN remis România liberă.
Citeşte şi Amendament privind extinderea accesului Consiliului Holocaustului la arhiva MApN, semnat joi
„Având în vedere prezenţa proeminentă pe agenda reuniuniunii ministeriale de luna viitoare a problematicii asigurării capabilităţilor de apărare alocate naţiunilor prin procesul aliat de planificare a apărării, ministrul Duşa a asigurat oficialul NATO de seriozitatea cu care România priveşte îndeplinirea ţintelor de capabilităţi atribuite ţării noastre, precum şi necesitatea asigurării unui buget care să susţină angajamentele politice asumate. În acest sens, ministrul român a reamintit decizia naţională de a creşte gradual bugetul apărării, astfel încât, în perspectiva anului 2016, să ne numărăm printre ţările NATO care îndeplinesc cerinţa de 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare.
Ameninţările la adresa securităţii au fost un alt subiect abordat de cei doi demnitari, context în care ministrul apărării naţionale a indicat interesul României de a se implica activ în dezvoltarea politicii aliate privind apărarea cibernetică. În plus, a informat pe ambasadorul Vershbow despre faptul că operaţionalizarea elementelor scutului antirachetă al NATO de pe teritoriul României se desfăşoară conform graficului”, se mai arată în documentul citat.
În cadrul aceleiaşi vizite de lucru, Duşa s-a întâlnit cu comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier. Întâlnirea este parte a unui dialog extins şi consistent pe care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) îl poartă cu Comisia Europeană pe probleme ce privesc industria de apărare.
Citeşte şi Ceremonii militare de Ziua Veteranilor de Război
Cei doi demnitari au făcut un schimb de opinii privind activitatea desfăşurată în special de Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Apărare în ceea ce priveşte politica industrială, cercetarea-dezvoltarea şi piaţa internă în domeniul apărării. Ministrul Mircea Duşa a exprimat hotărârea MApN de a fi parte activă la iniţiativele europene din domeniul industriei de apărare de interes pentru România, mai ales în ceea ce priveşte iniţiativa punerii şi partajării în comun şi participarea la diverse proiecte ale Agenţiei Europene de Apărare.
Ministrul Mircea Duşa şi comisarul Michel Barnier au discutat şi demersurile care se fac pentru pregătirea Consiliului European din decembrie 2013 pe probleme de apărare. Oficialul român a subliniat importanţa pregătirii acestui Consiliu în vederea adoptării de decizii concrete care să permită evoluţia viitoare a UE în domeniul politicii comune de securitate şi apărare. În opinia sa, nevoia industriei de apărare europene prin asigurarea dezvoltării industriei de apărare din statele medii şi mici şi prin luarea în considerare a intereselor comune UE şi NATO în domeniul apărării este imperios necesară.
Ministrul Mircea Duşa şi comisarul Michel Barnier au apreciat buna colaborare a Comisiei Europene cu MApN din România şi au decis continuarea dialogului pe probleme de interes comun la nivel de factori de decizie şi experţi.