Dominic, cum te-ai hotărât să participi la realizarea unui serial atât de înspăimântător pe Animal Planet?
D.M.: Îmi plac foarte mult animalele şi de când mă ştiu am fost influenţat de programele TV despre natură pe care le-am tot urmărit, aşa încât părea să fie destinul meu să apar într-un program Animal Planet. Dintotdeauna am sperat să fac aşa ceva la un moment dat. Cum s-a întâmplat totul ? După ce a dispărut dintre noi Steve Irwin, a cărui muncă am admirat-o enorm şi care a influenţat întreaga lume, într-un mod izbitor, am simţit că aveam şansa să fac ceea ce deja discutasem de mai multe ori, cu diverse persoane: să lucrez la un program TV despre natură. Toţi cei care mă cunoşteau ştiau că îmi doresc să fac un asemenea program şi am discutat ideea pe larg, cu diverse persoane. După ce Steve Irwin, „Vânătorul de crocodili“, s-a stins din viaţă, mi-am spus că era un semnal pentru mine.
Dar cum au reacţionat familia şi prietenii tăi văzând ce expediţii periculoase faci? Chiar sunt periculoase aceste călătorii ale tale?
D.M.: Unii dintre prietenii mei sunt puţin derutaţi… Dacă nu eşti un mare iubitor de natură, nu prea poţi să înţelegi de ce s‑ar pune cineva într-un asemenea pericol, într-o asemenea poziţie. Dar cei care mă cunosc cu adevărat – părinţii şi fratele meu, prietenii mei cei mai apropiaţi – ştiu că aşa sunt eu. Mă interesează tot felul de lucruri. Ar fi putut fi la fel de bine un program despre pasiunea mea pentru echipa Manchester United sau pentru mâncarea gătită pe stradă sau pentru călătorii. Dar am încercat să fac un program care să le combine cumva pe toate.
De unde provine dragostea ta pentru vietăţile periculoase?
D.M.: Nu sunt sigur de unde am moştenit asta. De când mă ştiu am fost pasionat de animale. Când eram mic, mă uitam tot timpul la programe TV despre natură sau culegeam pietre şi căutam animale prin grădină, mă uitam pe sub buturugi, mă căţăram în copaci şi tot aşa… Toate astea mi se pare foarte interesante ! Sunt curios, vreau să aflu tot mai multe, iar când eram mic, profesorii le spuneau tot timpul părinţilor mei că sunt foarte curios, că pun o mulţime de întrebări despre viaţă şi mecanismele ei de funcţionare. Ca adult, dacă eşti interesat de natură, ai întotdeauna lucruri noi de învăţat, curiozităţi noi de satisfăcut… Fiindcă există pe lume un volum infinit de informaţii pe care putem încerca să le aflăm.
Ar fi fost posibil să-l cunoaştem pe Dominic Monaghan nu ca pe un iubitor de natură, ci ca pe un biolog? Ai încercat vreodată să-ţi schimbi profesia?
D.M.: Nu sunt sigur că aş fi avut puterea de concentrare să studiez biologia la universitate şi să devin biolog. Îi admir pe biologi, herpetologi şi entomologi, dar nu sunt convins că aş fi avut sârguinţa să învăţ atât de multe… Aş spune mai degrabă că sunt un fel de biolog amator. Dar, într-un fel, chiar îmi place să-mi schimb profesia. Sunt actor şi sper să rămân actor toată viaţa mea. Dar există şi multe alte lucruri pe care le fac. Îmi place să gătesc, să călătoresc, să-i învăţ pe copii lucruri noi, să mă implic în tot ce se întâmplă în natură… Îmi place să fac surfing, să joc fotbal… Iată doar câteva dintre toate lucrurile pe care îmi place să le fac.
Te-ai aflat vreodată la filmări într-o situaţie periculoasă?
D.M.: Da. Fiecare episod are şi elemente de pericol autentic. În fiecare episod există un animal care m-ar putea băga în spital. Interacţionăm cu cel mai periculos păianjen din lume, care ar putea chiar să omoare un om. Prezentăm şerpi veninoşi, care în mod cert pot ucide un om. Sau scorpioni şi tot felul de insecte şi artropode care îţi pot provoca dureri atroce. Dacă te muşcă unele dintre ele, rişti chiar să-ţi pierzi câteva degete sau o mână. Deci în fiecare episod există cel puţin unul sau două animale care pun viaţa omului în pericol.
Ne-ai putea povesti câte ceva despre animăluţele tale de companie pe care le ţii la tine acasă, în Los Angeles?
D.M.: Deocamdată, am acasă şerpi, păianjeni şi un cameleon. De-a lungul anilor, am avut miriapozi, călugăriţe, scorpioni-cu-bici, diverse tipuri de şerpi şi foarte mult specii de păianjeni. Îmi plac animalele şi, fiindcă sunt mult timp plecat de acasă, îmi plac animalele care se descurcă şi singure, în lipsa mea. Animalele precum păianjenii şi şerpii, dacă au apă proaspătă, nu au nevoie de foarte multă interacţiune cu omul ca să fie fericite.
Nu crezi că uneori încerci să-ţi alegi roluri care să aibă legătură cu natura? Ai jucat în „Stăpânul inelelor“, care s-a filmat în Noua Zeelandă, şi în „Lost: Naufragiaţii“… Întotdeauna încerci să găseşti ceva în legătură directă cu natura în rolurile tale ?
D.M.: Categoric mă simt atras de proiecte care îmi permit să interacţionez cu locaţii interesante, incitante. Asta mă atrage întotdeauna! Sigur, nu am întotdeauna şansa de a-mi alege asemenea proiecte. Uneori proiectele mă aleg pe mine… Dar întotdeauna mă simt atras de scenarii puternice şi poveşti interesante. Dacă e vorba de
Peter Jackson sau J.J. Abrams, nu mă deranjează să merg oriunde ca să lucrez cu asemenea oameni. Deci aş spune că, de multe ori, de fapt proiectele mă aleg pe mine.
Dacă tot discutăm despre viaţa sălbatică… După părerea ta, e posibil să combini viaţa de familie cu aventurile? Fiindcă atunci nu mai eşti răspunzător doar pentru viaţa ta, ci şi pentru familia ta, care ţine la sănătatea ta.
D.M.: Fiecare trebuie să-şi trăiască viaţa. Nu poţi să pierzi prea mult timp gândindu-te la pericolele meseriei tale şi la modul în care familia şi prietenii tăi vor fi afectaţi dacă ţi se întâmplă ceva. Dacă m-aş fi gândit vreodată la toate astea, mi-ar fi fost greu să mai ies din casă, fiindcă poţi oricând să fii lovit de o maşină sau să cazi pe scări şi să-ţi rupi gâtul. Mie îmi place aventura. Îmi place să călătoresc. Îmi place să îmi forţez limitele fizice şi mentale, ca să văd de ce sunt în stare. Iar dacă mi s-ar întâmpla ceva în timp ce îmi fac meseria, ar trebui să mă împac cu ideea. De fapt, chiar m-am împăcat cu această idee, fiindcă altfel nu aş mai face meseria asta. Familia mea ştie că ceea ce fac contează enorm pentru mine şi mă face să fiu ceea ce sunt. Dacă o să-mi pierd un braţ sau un picior lucrând la programul TV „Insectele lui Dominic Monaghan“, atunci voi juca doar roluri de piraţi tot restul vieţii mele. Şi nu e o perspectivă chiar atât de rea.
