Piaţa de leasing operaţional a avansat anul trecut cu 11%, sub ritmul estimat la jumătatea anului, de 15-20%, la circa 41.500 de autovehicule în administrare, pe fondul încetinirii accentuate a creşterii în ultima parte a anului. „Evoluţia nu a fost liniară. Dacă în vara trecută aveam deja creştere de 10% a pieţei şi estimam că vom avea un avans de 20% pentru tot anul, a doua jumătate a anului a consemnat o încetinire accentuată a ritmului de creştere”, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), Bogdan Apahidean, citat de Mediafax.
El a menţionat că piaţa a fost influenţată, de asemenea, de ieşirea din industrie a unei flote de peste 1.000 de maşini, trecută în administrarea reţelei de service. Primele cinci companii la nivelul industriei sunt LeasePlan România, cu o cotă de piaţă de 18%, ALD Automotive şi Porsche Mobility, fiecare cu 17%, Arval Service Lease România – 12% şi RCI Finanţare – 7%. Anul trecut au fost înmatriculate peste 8.500 de autovehicule prin leasing operaţional, reprezentând circa 13% din totalul înmatriculărilor de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare noi.
Pentru acest an, ASLO estimează un avans al pieţei de cel puţin 10%, la 45.000 de unităţi în administrare, însă acest rezultat depinde foarte mult de rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice privind prevederile noilor modificări ale Codului Fiscal, care limitează deductibilitatea cu amortizarea autovehiculelor la 1.500 de lei pe lună, ceea ce afectează industria de leasing operaţional, cu un impact de câteva sute de mii de euro pe an pentru fiecare companie.