4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialProgramul „Rabla" se prelungeşte

Programul „Rabla” se prelungeşte

Termenul de utilizare a tichetelor valorice din Programul „Rabla” a fost prelungit cu aproape o lună faţă de data stabilită iniţial, până la 10 decembrie, iar ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, potrivit unui Ordin al ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, publicat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Neutilizarea voucherelor până cel târziu la 10 decembrie va duce la pierderea dreptului de utilizare a acestora pentru prima de casare. Cererile de decontare care pot fi depuse până pe 13 decembrie, iar procedura de decontare efectivă se va face până cel târziu pe 24 decembrie a.c. În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2012, posibilitatea că cumpere un autovehicul nou, din al cărui preţ se va scădea contravaloarea tichetului/tichetelor, se mai precizează în document.

AFM a alocat anul acesta pentru Programul „Rabla” 171 milioane de lei, în două etape, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.  

Cele mai citite

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă