L-am cunoscut în 1996. Mă documentam pentru un film documentar despre Emanoil Gojdu și am luat legătura, printre alții, și cu profesorul Ioan Aurel Pop. Un om subțire și înalt, elegant și coerent, cu un bagaj fantastic de cunoaștere, energic și plin de povești extraordinare despre istorie, profesorul era unul dintre puținii specialiști în paleografie latină și predase deja la mari universități ale lumii. Se alăturase Fundației Gojdu, dorea să o repună pe harta instituțiilor dedicate susținerii educației, așa cum lăsase Gojdu prin testament, și era implicat, alături de ceilalți membri ai acesteia, în recuperarea patrimoniului fundației.
Săptămâna trecută, profesorul Ioan Aurel Pop, membru al Academiei Române și rector al prestigioasei universități clujene Babeș-Bolyai, a deschis Congresul Național al Istoricilor Români cu un discurs puternic și, oarecum, surprinzător. Un discurs “tocat” în mediul online al ultimelor zile.
Paragraful care a generat cele mai multe controverse e legat de influența mediului online asupra ființei. Iată-l: “Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația “Google”, generația “Facebook”, generația “SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică”.
Cu paragraful rupt din context, pare că o conspirație teribilă va face lumea mai strâmbă decât este. Citit în întregime, discursul este un manifest pentru (re)definirea valorilor școlii, un îndemn spre studiul istoriei și al materiilor care mobilează devenirea ființei. “Dacă lăsăm să ne scape o parte din esența umană, ne expunem unor riscuri greu de evaluat”, spune Ioan Aurel Pop.
Discursul în ansamblu este un îndemn spre studiul profund, spre carte și bibliotecă, și este, desigur, corect, iar protestul împotriva superficialității – justificat. Excluderea din viitoarea programă școlară, în clasele a șasea, a șaptea și a opta, a uneia dintre cele două ore de istorie poate supăra un istoric sau chiar un om de bun-simț. Reforma școlii e o nevoie acută, dar lumea online nu este deloc diferită de lumea reală. Lumea online poate altera simțuri și conștiințe, dar nu alterează prin definiție. Lumea online poate fi superficială, manipulatoare sau, pur și simplu, rea. Dar și lumea reală este așa.
Sigur, transmiterea în timp real a informațiilor – puterea fiecăruia de a le mesteca și de a le azvârli înapoi în marele “neant” – poate fi efectul unor intenții ascunse, manipulatoare. Sigur, consumatorii de Internet, așa cum pot fi beneficiarii creatorilor de conținut, pot fi și victimele acestora. Studiul constant al obiceiurilor de consum, al dorințelor – materiale sau nu, manifeste sau ascunse – poate face din creatorii de conținut niște profitori. Până la urmă, marketingul online pe aceste repere se bazează.
Dar, evoluția tehnologiei este mult mai mult decât atât, iar această evoluție se leagă de valorile pe care stă fiecare. Condiția culturală și perspectiva etică pot influența puterea de discernământ…
Un sociolog îmi spunea că Dumnezeu iartă, are acest dar și are puterea să o facă, dar Internetul nu iartă! Odată prins în spațiul virtual, urmele tale rămân acolo veșnic, informația pe care ai produs-o – adevărată sau nu – abil comprimată nu stă numai pe un server, informația circulă, venind la suprafață atunci când tastele se aliniază în configurația potrivită. Ștergi, te ștergi, te ascunzi, încerci să dispari – nu se poate! Dacă Dumnezeu iartă, iar Internetul se poartă exact pe dos, poate că e unealta celuilalt…
Îmi place – și e sănătos, credeți-mă – să privesc oamenii în ochi, să le strâng mâna, să simt larma și mirosurile din jurul meu, să ascult pârâul și să îmi ud palmele cu apa rece. Ce e zâmbetul desenat în cercul galben? Oare exprimă ce vrea expeditorul sau ce vreau eu să înțeleg? Dar buzele desenate invers? Tristețe? Dezamăgire? Dar toate celelalte mii de emoticoane ce vor? Ne stilizează discursul? Ni-l îmbracă mai bine? Eu nu cred. Și totuși…
…Sunt urme care nu se șterg, iar confuzia poate fi mai mare azi, când fiecare poate accesa informații în timp real. De aceea, generația Facebook – așa cum o definea profesorul – trebuie ajutată să ducă lucrurile mai departe corect, cu bun-simț și cu multă știință. Cu atât mai mult cu cât este o generație care nu are limite. De aceea, cred că un curs online al profesorului Ioan Aurel Pop va avea succes. Și va avea, cu siguranță, un auditoriu mai mare decât cel din aula universității clujene.