13.9 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialGalaţi, capitala crizantemelor

Galaţi, capitala crizantemelor

La ediţia din acest an a expoziţiei „Regina toamnei, crizantema” participă 26 de expozanţi, florării, cultivatori de flori şi meşteri artizani.

La acest sfârşit de săptămână, Grădina Botanică din Galaţi găzduieşte cea de a zecea ediţie a expoziţiei temporare, „Regina Toamnei, Crizantema”, eveniment dedicat de conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) Galaţi punerii în valoare a varietăţii coloristice a acestei flori de toamnă. Potrivit purtătorului de cuvânt al CMSN, Florin Matei, „timp de trei zile Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va deveni un adevărat rai al crizantemelor, la această ediţie participând 26 de expozanţi, florării, cultivatori de flori şi meşteri artizani, naturaleţea florilor îmbinându-se armonios cu meşteşugul artei populare şi artizanale”.

Crizantema este considerată un simbol al eleganţei şi este apreciată mai ales pentru rezistenţa ei şi pentru faptul că se ofileşte abia spre sfârşitul toamnei. „Ca în fiecare an, în această perioadă oferim gălăţenilor un regal al frumuseţii naturii, reprezentată de crizanteme. Ne bucurăm că am reuşit să ajungem la cea de a X-a ediţie a manifestării şi suntem siguri că cele trei zile de frumuseţe şi culoare de la muzeu vor fi pe placul vizitatorilor de toate vârstele. În acest an, standul Secţiei Grădina Botanică Galaţi se va numi «Armonii de toamnă» şi va avea în centrul atenţiei, bineînţeles, crizantemele”, ne-a declarat Paul Lupoae, coordonatorul secţiei Grădina Botanică de la CMSN Galaţi. Ca în fiecare an, expoziţia este cu vânzare. „Regina Toamnei, Crizantema – este o manifestare de tradiţie pentru muzeul nostru. Crizantema este o floare care animă nu doar grădinile, ci şi sufletele noastre. Gălăţenii sunt aşteptaţi să vină să vadă sutele de crizanteme care vor poposi în aceste trei zile la muzeu”, a precizat Camelia Moroianu, manager al complexului muzeal gălăţean.

Cele mai citite

Creșterea cererii pentru vacanțe exotice în rândul turiștilor români. Destinațiile aflate în topul preferințelor

Thailanda, Zanzibar, Maldive și Republica Dominicană devin din ce în ce mai populare în rândul turiștilor români, având în vedere că cererea pentru vacanțe...

Școlile din 22 de localități vor fi închise luni, dacă situația o impune

Ministrul Educației a transmis că activitatea didactică va fi suspendată acolo unde situația o cere Ministrul Ligia Deca a transmis într-o postare pe o rețea...

Cum ar putea arăta noua conducere a BNR. Votul urmează să aibă loc marți

Procesul de selecție pentru noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR) devine din ce în ce mai contestat, în special în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă