20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialFinal de drum pentru Callatis

Final de drum pentru Callatis

Gruparea din sudul litoralului este la câteva zile de un deznodământ trist, desfiinţarea la capătul a aproape 50 de ani de existenţă.

 

Doar zece jucători mai fac parte din lotul echipei Callatis Mangalia. Situaţia financiară nu este nici ea roz, iar şansele ca echipa să continue în noua stagiune competiţională se apropie de zero. Un lucru este sigur, echipa nu va continua în Liga a II-a. Singura variantă pentru continuarea activităţii este înscrierea în eşalonul al treilea, prin preluarea unei echipe care deja evoluează acolo. „Clubul se va desfiinţa şi dacă nu se va putea prelua o echipă din Liga a 3-a, fotbal în Mangalia va fi doar în Liga a 4-a. Au existat discuţii cu cei de la Eolica Baia pentru a evolua în Liga a 3-a, dar nu s-au concretizat, iar mâine vom purta discuţiile finale cu un alt club din Liga a 3-a. Dacă nu se va ajunge la un acord, atunci fotbalul în Mangalia va mai exista doar prin Grupul Şcolar Ion Bănescu, care activează în Liga a IV-a”, a anunţat Mugurel Cornăţeanu, tehnicianul care a condus-o pe Callatis în returul sezonului trecut.

Tehnicianul care a salvat-o de la retrogradare pe Callatis a declarat că va rămâne la echipă în condiţiile în care se va găsi un loc în Liga a III-a, dar acest lucru depinde de discuţiile care se poartă cu formaţiile dispuse să fuzioneze. „Primăria doreşte înfiinţarea unei echipe care să se numească Municipal Mangalia, dar acest lucru nu va fi posibil decât din sezonul 2013-2014. Momentan au mai rămas 10 jucători care şi-au manifestat dorinţa de a evolua în Liga a 3-a dacă se va putea, dar dacă mâine nu vom ajunge la un acord cu acea echipă, atunci toţi jucătorii vor fi liberi să plece unde doresc. În ce mă priveşte, voi continua la Mangalia doar în Liga a III-a”, a declarat antrenorul Mugurel Cornăţeanu.

Revenită sezonul trecut în Liga a II-a după o pauză de cinci ani, formaţia din sudul litoralului reuşise un sezon foarte bun, încheind campionatul pe locul 6 sub conducerea fostului jucător de la Farul şi Steaua. 

 

Pe 29 trebuie să joace în Cupă

În condiţiile în care se află clubul, şansele ca debutul în noua stagiune să fie ratat sunt destul de mari. Primul meci oficial este programat nu mai departe de 29 august. Atunci, Callatis ar trebui să joace, la Mangalia, împotriva celor de la FC Farul, în faza a IV-a a Cupei României. Meciul este, aşadar, sub semnul întrebării şi, în cazul în care nu se va disputa, marinarii vor fi declaraţi învingători şi se vor califica astfel în faza următoare a competiţiei.

50 de ani ar fi împlinit Callatis Mangalia în 2013.

Cele mai citite

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

Nevada va implementa un sistem de inteligență artificială pentru evaluarea solicitărilor de ajutor de șomaj

Oficialii din statul american Nevada au anunțat planurile de a introduce un sistem de inteligență artificială (A.I.) pentru a evalua cererile de ajutor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă