25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialHoria Tecău, favorit la Cincinnati

Horia Tecău, favorit la Cincinnati

Horia Tecău nu a reuşit să facă mare lucru la turneul olimpic de tenis. Eliminarea din primul tur a venit pe fondul lipsei de omogenitate dintre el şi partenerul său, Adrian Ungur. Cum a revenit în circuitul ATP, alături de Robert Lindstedt, partenerul său tradiţional, constănţeanul a reuşit un nou turneu excelent. Tecău a ajuns până în semifinalele Rogers Cup. Pentru prezenţa în acest penultim act al turneului din Canada, Tecău şi Lindstedt s-au ales cu un cec în valoare de 38.180 de dolari şi 360 de puncte ATP. Acestea din urmă au contat foarte mult pentru cei doi, care au urcat câte două locuri în clasamentul ATP. Tecău se află acum pe locul 9, la un singur loc de cea mai bună poziţie a carierei. Lindstedt se află cu un loc înaintea constănţeanului. Tecău şi Lindstedt sunt pe locul trei în ierarhia dublurilor, poziţie ce le asigură prezenţa la Turneului Campionilor care va avea loc la finalul anului, la Londra.

Dublul româno-suedez este angrenat, în aceste zile, la turneul de la Cincinnati, unde au drum liber până în optimile întrecerii primind pentru prezenţa în această fază a întrecerii un cec în valoare de 108.00 de dolari şi 90 de puncte ATP. Competiţia din SUA este dotată cu premii totale de peste 2,8 milioane de dolari.

În optimile întrecerii care se desfăşoară pe suprafaţă hard, Tecău şi Lindstedt îi vor întâlni pe învingătorii din meciul Brian Baker (USA)/ Rajeev Ram(USA) – Julien Benneteau (FRA)/ Richard Gasquet (FRA).

Dublul Tecău/Lindstedt este cotat cu a patra şansă la victoria finală în turneul de la Cincinnati, graţie poziţiei din clasament. Această poziţie a fost obţinută graţie rezultatelor obţinute în ultimii trei ani, în care cei doi au adunat peste zece titluri ATP şi au jucat totodată trei finale consecutive la Wimbledon, cel mai prestigios turneu de Mare Şlem al lumii.  

Halep se menţine pe 48

Constănţeanca Simona Halep a jucat şi ea în Canada, dar a fost nevoită să abandoneze în turul secund, din cauza unei accidentări. Fără a obţine prea multe puncte, sportiva constănţeană nu a reuşit să urce în ierarhia WTA, dar nici nu a coborât. Ea se află în continuare pe locul 48. Refăcută după accidentare, Halep s-a întors pe teren la Cincinnati, unde însă nu a avut prea mare succes. Constănţeanca a cedat în chiar primul tur,  fiind învinsă de Anabel Medina Garrigues (Spania). Halep nu i-a luat decât trei game-uri ibericei, scorul final fiind 3-6, 0-6.

Cele mai citite

Peste 1.000 de alerte privind riscurile produselor cosmetice mari, emise de Comisia Europeană în 2024

În 2024, Comisia Europeană a emis peste 1.000 de alerte legate de riscurile asociate produselor cosmetice de la branduri internaționale renumite, precum Dove, Nivea,...

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă