În primăvara anului 1942, Germania s-a autointitulat cuceritoarea naţiunilor după ce a atacat şi ocupat şase ţări în mai puţin de 100 de zile.
Pe 9 aprilie 1940, Germania a invadat Danemarca, o ţară fără putere militară, care a capitulat după şase ore, relatează The Atlantic.
Citeşte şi FOTO INEDITE: Imaginile care prevesteau DEZASTRUL din cel de-al II-lea RĂZBOI MONDIAL
În aceeaşi perioadă, navele naziste de război intrau în apele teritoriale norvegiene, iar trupele germane desfăşurau atacuri care au îngenunchiat statul nordic după doar două luni.
Vezi şi FOTO: Cum arăta BAZA MILITARĂ secretă în care au fost construite primele BOMBE ATOMICE
Pe 10 mai, peste două milioane de soldaţi germani aparţinând forţelor terestre şi aeriene au invadat Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda, punând în aplicare tacticile specifice războiului fulger.
Citeşte şi FOTO INEDITE: Cum arată Baikonur, locul din care RUŞII lansează RACHETELE spaţiale
Ţările mici s-au prăbuşit ca la domino, iar Franţa a rezistat până pe 22 iunie, dată la care a semnat un armistiţiu cu Germania.
Între timp, colosul sovietic a iniţiat alegeri în Estonia, Letonia şi Lituania, forţând anexarea lor.
Vezi şi FOTO: Colosul nazist HINDENBURG se făcea scrum. Vezi imagini inedite de la accident!
Până la sfârşitul verii, forţele germane au săpat tranşee, au construit buncăre şi au trasat pe hartă planurile invadării Marii Britanii.
Galeria de mai sus conţine o serie de imagini din timpul invaziei germane, precum şi din perioada capitulării statului francez. Daţi click pe fotografii pentru a le mări!