4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialRupturi sociale adânci

Rupturi sociale adânci

Era de aşteptat să se ajungă şi aici: după ce în vremea lui Ceauşescu, un roman de George Orwell citit în original, pe sub mână, prevenea asupra efectului supravegherii permanente, s-a găsit o televiziune deşteaptă, în plină democraţie, să copieze un format occidental care să ţină în izolare, sub camere permanent active, un grup de tineri, urmărindu-le relaţionarea, conflictele, secretele, reacţiile.

Nu a mai trecut apoi mult până să vină un ministru deştept al educaţiei şi, sub pretextul obsesiei pentru adevăr şi performanţă reală, să pună bacalaureatul sub camere de supraveghere. Curând, pentru referendumul abia încheiat, s-a solicitat – de către un partid care, pe când organiza el sesiuni electorale nici nu s-ar fi gândit la aşa ceva – punerea fiecărei secţiuni electorale sub supraveghere filmată, ca o garanţie că nu se fraudează. De aici înainte ne putem aştepta şi la alte formule de confiscare poliţienească a realităţii: prin parcuri, în biblioteci, în propriile case (restaurantele şi alte obiective de interes public, inclusiv colţurile de stradă, beneficiază deja de aşa ceva). Cu toate acestea, legăturile sociale coezive, autentice şi funcţionale, dintr-o societate nu pot fi substituite de aparate şi tehnologii. Ori funcţionează, şi atunci e în regulă, cu bune şi cu rele, ori nu funcţionează, şi atunci se cuvine să fie reinventate şi reconstruite de la zero, pe noi baze.

Nu poţi pretinde legitimitate politică într-o logică ale cărei fundamente le negi. Încredere în aleşi se cuvine să aibă ca răspuns încrederea aleşilor în cetăţeni. Una fără alta nu merge, democraţia univocă nu este de mocraţie.

În aceeaşi ordine merită amintit şi de cei care socotiesc că avizul Curţii Constituţionale este valid în ce priveşte cifra de voturi necesară trimiterii pe tuşă a preşedintelui suspendat, dar că acelaşi aviz nu contează atunci când declară constituţionale măsurile actualilor guvernanţi suspectate iniţial – pe drept sau pe nedrept – a fi mişcări din ansamblul unei dinamici a loviturii de stat. Nu putem recunoaşte autoritatea selectiv, doar atunci când ne convine. Nu putem nici invalida comisiile care nu dau verdictele care ne plac. Deja s-a ajuns în această direcţie atât de departe, încât nici măcar autorităţile europene şi verdictele internaţionale nu mai sunt luate în considerare cu bună credinţă. Or, dacă nici o autoritate nu mjai are autoritate, cine sau ce mai are autoritate? De ce s-ar crede că, după toată această glisare păguboasă, o reinstalare a vechilor deţinători de oficii ar restabili încredere în instituţii şi în reprezentanţii acestora?

Ne îndreptăm cu mare viteză către anomie şi către disoluţie ca naţiune funcţională, ca şi corp civic, ca şi cetăţeni legaţi unii de alţii prin legături trainice, flexibile şi rezonabile, în principiu egalitare, beneficiind de recunoaştere reciprocă şi de slujire onestă, integrală, cu du-te – vino, şi de jos în sus, şi de sus în jos. Anarhia şi anomia, chiar dacă nu vizibilă, deocamdată, în fapte antisociale la scară amplă, se pregătesc să îşi intre în drepturi pentru simplul motiv că noi le deschidem uşa în viaţa noastră. Situaţia de faţă este rezultatul unui joc consecvent în iresponsabilitatea lui practicat, vreme de 22 de ani, de către politicieni; dar nu mai puţin şi a resemnării cetăţeneşti, a incapacităţii de permanent control şi de ubicuă vigilenţă a fiecăruia în raport cu autoritatea statului, cu liderii de toate felurile, ca şi cu omul de alături.

Ştirile de ultimă oră sunt, din acest punct de vedere, mai degrabă triste. Cutare formaţiune politică cere să nu se respecte un ordin al prefecţilor. Un lider vizibil – deloc neinteresat sau deasupra oricăror bănuieli – vorbeşte pe mai departe despre lovitură de stat. O serie de inşi cred că a fi inactiv electoral e o sancţiune aplicată unor politicieni, nu lor înşişi. Un fost şef de partid reclamă la poliţie că au apărut prin cutiuţele poştale ale cetăţenilor din oraşul lui îndemnuri false la vot semnate de el, când opinia lui e tocmai pe dos, că nu merită să se voteze. Şi tot aşa mai departe.

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai

Cele mai citite

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...
Ultima oră
Pe aceeași temă