15.6 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecial"Săptămâna filmului interetnic", la a 7-a ediţie

„Săptămâna filmului interetnic”, la a 7-a ediţie

Spectacolele folclorice vor fi încheiate cu proiecţiile unor filme, majoritatea producţii din 2009 şi 2010.

 

La Tulcea sunt programate la acest sfârşit de săptămână ultimele trei seri din cadrul celei de-a 7-a ediţii a Festivalului „Săptămâna Filmului Inter­etnic”, organizat de Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (EUdivers), cu sprijinul financiar al Guvernului României. Festivalul organizat în fiecare an în luna iulie, timp de o săptămână, este dedicat celor 11 etnii din judeţul Tulcea.

Spectacolele folclorice sunt susţinute de ansamblurile asociaţiilor etnice din Dobrogea, iar filmele proiectate sunt  puse la dispoziţie de comunităţile etnice din judeţ. Astă-seară, în cadrul Serii Ruseşti, vor urca pe scenă Ansam­blul Slaveanka al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Slava Cercheză, Ansamblul de dansuri Molodti din Tulcea, Grupul vocal Lotca şi va avea loc proiecţia filmului „Primăvara”, producţie Rusia, 2009. Sâmbătă, în Seara Turcească şi Tătărească, vor evolua pe scenă Cadrie Nurmambet, Ansamblul de dan­suri Tuna al Uniunii Demo­crato-Turcă din Tulcea, Grupul vocal Narenler al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Mu­sulmani din Tulcea, Grupul de dansuri tătăreşti Mini Karadeniz al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din Constanţa şi Grupul vocal Kaynanalar al Uniunii Demo­crate-Turce din România.

Va avea loc un recital susţinut de Melek Nurmambet şi va fi proiectat filmul „Recep Ivedik 2″, producţie turcească din 2009. Festivalul se încheie duminică, cu Seara Ucraineană şi Armeană. Vor urca pe scenă Ansamblul Doruleţul, Grupul de dansuri tradiţionale armeneşti Echmiadzin al Uniunii Armenilor din Constanţa şi Ansamblul de cântece şi dansuri Zadunaiskaia Sici al Uniunii Ucrainenilor din Tulcea. În ultima seară va avea loc proiecţia filmului „Everything is Illuminated”, o coproducţie din 2005. Spectacolele şi pro­iecţiile cinematografice au loc pe scena din Piaţa Civică.  

Cele mai citite

Piața imobiliară din România, blocată într-o perioadă de stagnare: vânzările încetinesc, dar prețurile rămân ridicate

Piața imobiliară din România se confruntă cu o încetinire semnificativă, în contextul în care vânzările de apartamente scad, iar prețurile continuă să rămână la...

Lecția fiordurilor pentru drumurile din România

Norvegia a găsit soluția pentru reducerea accidentelor rutiere O analiză a proinfrastructura.ro arată că, între Oslo și Bergen, primele două orașe ale Norvegiei, există un...

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă