21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportAdrian Năstase rămâne deputat până la toamnă, deşi se află de o...

Adrian Năstase rămâne deputat până la toamnă, deşi se află de o săptămână în închisoare

Ieri a fost ultima zi în care se mai putea discuta despre vacantarea scaunului de deputat al lui Adrian Năstase, dar colegii săi din Camera Deputaţilor au evitat în ultimul moment să dezbată subiectul.

 

E oficial. Adrian Năstase mai rămâne deputat cel puţin până în septembrie, chiar dacă este închis de aproape zece zile la Penitenciarul Rahova. Deşi, după ce a fost condamnat definitiv, Adrian Năstase ar fi trebuit să-şi piardă statulul de parlamentar de Prahova, procedural, fostul premier îşi păstrează mandatul pe care l-a obţinut în 2008. Asta deoarece deputaţii nu au mai apucat, înaintea vacanţei parlamentare, să anunţe în plenul Camerei Deputaţilor faptul că scaunul fostului premier este vacant, aşa cum cere legea.

Valeriu Zgonea, acuzat că l-a protejat pe Năstase

Tribunalul Bucureşti a trimis Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de constatare a încetării calităţii de deputat a lui Adrian Năstase la scurt timp după ce a acesta a fost închis. Biroul a trimis mai departate solicitarea către comisia juridică, a cărei sarcină a fost de a redacta un raport pe această chestiune. Deşi comisia a reuşit să termine acest raport, actul nu a mai ajuns să fie discutat în plenul Camerei Deputaţilor, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere procedural, Adrian Năstase rămâne deputat. „Noi am vrut să solicităm inclusiv astăzi (ieri-n.r) includerea pe ordinea de zi a situaţiilor tuturor colegilor declaraţi incompatibil. Dar domnul Zgonea (n.r.- noul preşedinte al Camerei Deputaţilor) s-a grăbit să închidă şedinţa foarte rapid, când şeful nostru de grup parlamentar s-a dus la microfon să solicite chestiunea asta. Doar dacă se va mai convoca o sesiune extraordinară, vom cere să fie discutate şi aceste situaţii, dar depinde şi de ce votează actuala majoritate”, a declarat deputatul PDL Gabriel Andronache, secretarul comisiei juridice. Politicianul a explicat că astfel s-a permis ca Adrian Năstase, deşi închis, să se poate bucura oficial de toate drepturile de parlamentar, mai puţin diurna de şedinţă. „Dacă nu semnează prezenţa la şedinţe, singurul drept care îi este afectat este cel de diurnă parlamentară. În rest, va avea toate drepturile potrivit statului deputatului”, a precizat Gabriel Andronache.

„Nu mai avem şedinţe, asta e situaţia”

Cel de-al doilea secretar al comisiei juridice, Alina Gorghiu, din partea PNL, ne-a declarat că a lipsit în cele cinci minute ale şedinţei Camerei Deputaţilor în care s-a adus în discuţie cazul Adrian Năstase. „Nu mai avem şedinţe la cameră, deci nu cred că se va mai putea discuta despre fostul premier. Iar câtă vreme nu se anunţă vacantarea scaunului în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia lui rămâne neschimbată”, a replicat Alina Ghorghiu. Noul preşedinte al camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Doi ani de puşcărie pentru fapte de corupţie

Fostul premier a fost condamnat definitiv pe 20 iunie pentru fapte de corupţie. Pierderea mandatului de deputat este impusă atât prin legea 96/2006 privind statutul parlamentarilor, dar şi de sentinţa judecătorilor, care i-au interzis lui Adrian Năstase mai multe drepturi civile, printre care:”dreptul de a alege şi de afi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii”, conform în articolul 64.

Cele mai citite

Serghei Lavrov respinge ideea unui nou început în relațiile internaționale și critică Occidentul în cadrul Adunării ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus categoric posibilitatea unui nou început în relațiile internaționale, acuzând Occidentul de subminarea valorilor globalizării.  În discursul său...

Cod Roșu de ploi torențiale emis pentru județul Galați. Autoritățile din Pechea sunt pregătite de evacuarea localnicilor

O avertizare Cod Roșu de ploi torențiale valabilă pentru județul Galați a fost emis, duminică dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea Cod roșu, care...

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă