13.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialViitorul se reuneşte azi, cu gândul la Liga I

Viitorul se reuneşte azi, cu gândul la Liga I

Constanţa va avea o reprezentantă pe prima scenă a fotbalului românesc. După mai mulţi ani de aşteptare, o echipă de pe litoral a reuşit să acceadă în Liga I. La trei ani de la înfiinţare, Viitorul Constanţa a promovat şi aşteaptă să se lupte cu „granzii” eşalonului de elită.

Viitorul Constaţa demarează pregătirea pentru primul sezon în Liga I azi. Tehnicianul Cătălin Anghel a fost păstrat pe banca tehnică a echipei constănţene care, după spusele oficialilor, trebuie să se întărească pentru a face faţă în Liga I. „Ne dorim să facem câteva transferuri care să mai maturizeze un pic echipa, iar jucătorii tineri care vin de la Academia noastră să aibă de la cine învăţa. Suntem în tratative cu mai mulţi jucători de valoare şi sper ca în cel mai scurt timp aceste transferuri să fie finalizate”, a declarat Pavel Peniu, preşedintele Viitorului.

Este de aşteptat ca primele nume noi din formaţia de pe litoral să apară chiar la primul antrenament programat azi. Echipa va efectua mâine vizita medicală, iar apoi, timp de o săptămână se va cantona la propria bază, pentru ca apoi să plece într-un cantonament montan, în Austria. 

 

Cele mai citite

Autoritățile din Capitală și Ilfov declară că sunt pregătite să intervină, dacă vor exista situații de urgență

La nivelul tuturor sectoarelor, au fost activate echipele de intervenție în regim de permanență, cu utilaje și materiale În Sectorul 6, primăria a cerut reprezentaților...

Compania care a primit premiul pentru „brand românesc de tradiție și încredere“

Compania românească „Plafar“ a câștigat premiul pentru „brand românesc de tradiție și încredere“ la Gala Excelență în Business. „Companii Românești cu tradiție. Plafar a câștigat premiul...

Bărbat bătut până la inconștiență de o mamă și fiul ei

Agresiunea a avut loc pe o stradă din sectorul 5, la primele ore ale dimineții Agresorii au fost deranjați de faptul că victima aduna PET-uri...
Ultima oră
Pe aceeași temă