17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBaron local PSD, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Baron local PSD, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, este judecat pentru trafic de influenţă şi luare de mită

 

Nicolae Mischie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi unul dintre liderii PSD pe care opinia publică i-a numit „baroni locali”, a fost condamnat miercuri la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi luare de mită.  Hotărârea, care nu este definitivă, a fost luată de magistraţii Curţii de Apel din Timişoara, după ce dosarul politicianului a fost rejudecat. Nicolae Mischie, care între timp a fost dat afară de la social democraţi şi ulterior şi din partidul lui Gigi Becali, mai are o condamnare de un an cu suspendare, pentru că ar fi introdus în ţară, ilegal, o puşcă de vânătoare.

Dosarul, vechi de opt ani

Nicolae Mischie a fost trimis în judecată în 2004, deoarece i-ar fi oferit, din poziţia sa de preşedinte al CJ Gorj, unui om de afaceri accesul la o serie de contracte cu unităţi din minerit şi energie, cu condiţia ca acesta să-i renoveze vila din Târgu Jiu. Omul de afaceri s-a autodenunţat, iar ulterior instanţa de judecată a stabilit că trebuie să primească de la Nicolae Mischie despăgubiri de 325.000 de lei pentru lucrările făcute la casă, potrivit Mediafax.

Politicianul s-a declarat nevinovat şi a cerut încă de la început să fie achitat. Totuşi, încă de la prima instanţă, fostul „baron local” al PSD a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. În apel soluţia a fost menţinută, dar apoi sentinţa a fost casată de judecătorii Curţii Supreme şi dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, care miercuri a decis să menţină aceeaşi condamnare.

Achitat pentru abuz în serviciu

Nicolae Mischie nu este la prima condamnare. Fostul pesedist are o sentinţă definitivă de un an de închisoare cu suspendare într-un alt caz, în care a fost judecat pentru că ar fi introdus în ţară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă, în 1997. 

Politicianul a mai fost judecat şi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals şi fals material în înscrisuri. Ancheta procurorilor a vizat modul în care CJ Gorj, condus de Nicolae Mischie, ar fi pietruit mai multe drumuri înainte de anul 2004, precum şi felul în care a reabilitat o clădire pe care o avea în administrare. De asemenea, aceeaşi investigaţie a vizat şi modul în care Mischie a obţinut titlul de doctor în istorie. Totuşi, în acest caz, „baronul” a fost achitat.

Nicolae Mischie a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat de actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă