21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportForţa OTV. Cine sunt primarii lui Dan Diaconescu

Forţa OTV. Cine sunt primarii lui Dan Diaconescu

Un fost liberal care abia a împlinit 23 de ani, un afacerist care a făcut striptease şi un marinar de Dunăre sunt câţiva dintre noii primari ai lui Dan Diaconescu. Ce reprezintă a treia forţă politică a României?

Nicolae Barbu, noul primar din Giurgiu, a devenit mai întâi cunoscut la nivel naţional după ce un tabloid a publicat mai multe poze în care acesta făcea striptease. Candidatul susţinut de Partidului Poporului nu a negat incidentul, ci a afirmat că a fost trădat de un angajat de la firma sa, care în campania electorală a trecut de partea adversarilor politici. „Nicolae Barbu a admis că respectivul eveniment s-a petrecut, dar a povestit că fotografiile au fost făcute în timpul unui eveniment privat, la sfârşitul anului 2005, în camera unei pensiuni din Bran, iar de faţă era şi soţia”, astfel descria o publicaţie locală incidentul care-l avea ca punct central pe politicianul giurgiuvean. „Nu au avut cu ce altceva să mă atace. Eu sunt un familist convins, nu am făcut afaceri cu statul, nu m-au putut îngenunchea”, ne-a declarat şi nouă, din postura de primar al Giurgiului, Nicolae Barbu.

Acesta a câştigat alegerile cu un scor remarcabil  – 62,8% din voturi. Dar acum se confruntă cu o nouă problemă. Nicolae Barbu a candidat ca independent susţinut de PP-DD.  Iar acum, el este revendicat atât de acest partid, care se laudă cu victoria lui, cât şi de PSD. Unul dintre liderii social-democraţi, Liviu Dragnea, a afirmat că noul primar din Giurgiu a plecat din Partidul Social Democrat şi se va întoarce acum tot acolo. Aflat pe val, Nicolae Barbu susţine că deocamdată refuză. „Am candidat independent şi voi rămâne aşa. Nu neg că PP-DD m-a susţinut, dar e la fel de adevărat că m-au susţinut şi membri ai PSD din Giurgiu, chiar şi o aripă din interiorul PNL local”, ne-a răspuns Nicolae Barbu.

Alegeri câştigate cu vin?

PP-DD a obţinut un scor bun în alegerile locale de anul acesta, 8,4%, care-l plasează pe locul al treilea în viaţa politică românească, după USL şi PDL. Toate  cele 29 de mandate pe care le-a câştigat sunt în mediul rural, mai puţin cel din Giurgiu. Dar formaţiunea lui Dan Diaconescu a căpătat mai multe locuri de consilieri locali şi consilieri judeţeni, însă nu a obţinut nici un scaun de preşedinte de Consiliu Judeţean.

Printre localităţile cu rezonanţă, unde PP-DD a avut un rezultat bun în alegeri, se numără comunele Cotnari, din Iaşi, şi Deveselu, din Olt.

În prima, Vasile Băianu – noul primar – a fost acuzat de presa locală că şi-ar fi mituit alegătorii cu exact produsul care a adus faimă localităţii. „OTV-ul a pus stăpânire pe comună după ce candidatul Combinatului de la Cotnari i-a convins masiv pe localnici să-l voteze împărţind în comună sute de litri de vin”, afirma un ziar local. Din păcate, acesta nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.  Şeful său de la judeţ, Vlad Hogea, exclude însă o astfel de posibilitate. „Nu am auzit de aşa ceva, dar acolo oamenii au vin în curte, nu cred că ar fi avut rost să-i mituiască tot cu vin. Exclus”, a menţionat preşedintele PP-DD Iaşi.

Radu Mazăre din Deveselu

Noul primar din Deveselu, este căpitan secund pe nava condusă de tatăl său, „Steaua Deltei”, potrivit Hotnews. Ion Aliman este ofiţer de marină de 30 de ani, iar în ultimii 20 de ani activează pe Dunăre.

Acesta a declarat după terminarea alegerilor că va renunţa la cariera sa de marinar pentru politică. „Dau marina pe primărie, pentru că vreau să rămân acasă. Voi fi un Radu Mazăre al comunei, mă refer la modul cum se comportă acesta, degajat, aproape de oameni şi fără să răspundă comenzilor politice”, a menţionat noul primar din Deveselu.

Cel mai amuzant nou demnitar al Partidului Poporului este primarul din Căianu Mic, judeţul Bistriţa, care este şi cel mai tânăr edil din România, pentru că are doar 23 de ani. Până anul trecut, Dumitru Ştir a fost înscris în PNL, dar a decis până la urmă că se simte mai bine cu Dan Diaconescu, conform Mediafax.

Nu sunt căsătorit. Probabil că acum am devenit o partidă bună pentru fete. M-au votat peste o mie de oameni şi majoritatea au fost tineri. Am cont pe un site de socializare şi acolo am peste o mie de prieteni, mi-am făcut site, am interacţionat cu tinerii. Am creat şi evenimente pentru ei. Probabil că le-a plăcut acest lucru şi au hotărât să-mi dea o şansă”, a explicat Dumitru Ştir, care au fost ingredientele secrete ale campaniei sale.

Totuşi, partidul lui Dan Diaconescu nu a reuşit să obţină un mandat la primăria oraşului natal al fondatorului său, Caracal. Primar a devenit aici un membru al USL, Eduard Ciocăzanu.

PP-DD, partidul dezamăgiţilor

Sociologul Mircea Kivu crede că scorul spectaculos pe care l-a obţinut PP-DD la alegerile de anul acesta vine ca un răspuns de lehamite a românilor faţă de politicienii actuali. „Rezultatul nu e tocmai neaşteptat, sondajele au anunţat asta. Ascensiunea PP-DD s-a produs pe fondul unei dezamăgiri produse din toate părţile spectrului politic. O parte din cei dezamăgiţi văd o salvare în soluţiile miraculoase ale acestui partid. Chiar dacă miracolele nu au bază reală”, a precizat Mircea Kivu. Acesta a menţionat că e greu de prezis dacă partidul lui Dan Diaconescu va creşte politic şi mai mult.  „Au mai fost formaţiuni care au avut scoruri considerabile la alegerile locale, precum a fost Alianţa pentru România, condus de Meleşcanu, care la scrutinul parlamentar a obţinut un rezultat foarte slab”, este opinia sociologului.

Cele mai citite

Soarele, partener de afaceri: A demarat Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Fondurile alocate primei etape a programului, pentru...

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

Soarele, partener de afaceri: A demarat Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Fondurile alocate primei etape a programului, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă