17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportVictor Ponta verifică străzile Nyiro Jozsef din România

Victor Ponta verifică străzile Nyiro Jozsef din România

Conflictul româno-ungar, care a pornit de la intenţia Parlamentului de la Budapesta de a-l reînhuma pe poetul Jozsef Nyiro în ţara noastră, s-a agravat ieri, după ce premierul Victor Ponta a declarat că va cere prefectului din Harghita să verifice dacă este legală decizii autorităţilor locale de a da unor străzi numele poetului maghiar cunoscut cu poziţii profasciste, antisemite şi antiromâneşti. „O să cer prefecturii să analizeze dacă decizia Consiliului Local nu încalcă legea adoptată în România care împiedică orice fel de recunoaşteri şi de onoruri acordate unor persoane care au fost implicate în acţiuni fasciste, antisemite şi acţiuni antiromâneşti”, a precizat primul ministru.

De asemenea, Victor Ponta a menţionat că atitudinea preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, unul dintre susţinătorii ideii de reînhumare, este de neacceptat.  „Nu poate fiecare totuşi să-şi facă de cap pe teritoriul României şi să aducă onoruri unei persoane recunoscute în mod oficial ca având atitudini şi acţiuni antiromâneşti, antisemite, profasciste”, a menţionat Victor Ponta.  De cealaltă parte, liderul ungar a declarat că „a fost surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal”.

Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care ar fi trebuit să aibă loc duminică,  a fost organizată chiar de Parlamentul Ungariei, la iniţiativa Fundaţiei „Pro Odorhei” şi al Partidului Civic Maghiar.

Preot, scriitor, ziarist şi filosof, Nyiro Jozsef, supranumit „apostolul secuilor”, a fost, potrivit unor surse istorice, căpetenia unuia din „grupele teroriste de elemente declasate, şovine şi fasciste” care au atacat, devastat, incendiat, terorizat şi ucis români la Clujîn 1940.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă