Din cauza lui Sarkozy, Segolene Royal nu a devenit prima femeie preşedinte al Franţei. Din cauza lui Hollande, nu va fi nici prima doamnă a Franţei. În faţa camerelor de luat vederi, ea vorbeşte de „bucuria profundă” pe care i-o produce victoria lui François Hollande, dar nimic nu poate şterge de pe chipul ei amarăciunea, frustrarea, dezamăgirea. La 59 de ani, după ce o viaţă a luptat pentru emanciparea femeii şi a militat pentru cele mai generoase idei pe tema condiţiei femeii, Segolene Royal descoperă că nu este decât o femeie într-o lume a bărbaţilor şi că nici măcar un destin de excepţie, ca al ei, nu o scuteşte de umilinţa şi suferinţa oricărei femei.
De la început trebuie să spunem că vorbim despre o luptătoare, despre o campioană, despre o femeie de mari ambiţii şi de mare succes: consilieră a preşedintelui François Mitterrand, deputată în circumscripţia Deux-Sevres, ministru în mai multe rânduri în guvernările Pierre Beregovoy şi Lionel Jospin. În prezent este preşedintă a Consiliului regional Poitou-Charentes şi vicepreşedintă a Internaţionalei socialiste. Până şi insuccesele ei pledează în favoarea acestei imagini de super campioană. Da, e adevărat, a pierdut alegerile pentru preşedinţia Franţei în 2007, a fost învinsă în cursa pentru funcţia de prim secretar al Partidului Socialist în 2008, a fost eliminată de la candidatura din partea PS la alegerile prezidenţiale din 2012. Dar numai faptul că a ajuns să lupte la acest nivel constituie un succes remarcabil.
Cu toate acestea, nu va fi nici prima preşedintă a Franţei, nici prima doamnă. Undeva zborul ei s-a frânt. Cine i-a produs mai multă suferinţă, Sarkozy sau Hollande?
În turul doi al alegerilor prezidenţiale din aprilie-mai 2007, candidaţii au fost Nicolas Sarkozy şi Segolene Royal. A câştigat Sarkozy cu 53,06%, faţă de 46,94% cât a obţinut Segolene Royal. Acest rezultat a fost foarte contestat, susţinătorii lui Segolene Royal protestând vehement pe tot teritoriul francez.
Interesant este că, dincolo de toate deosebirile care îl opuneau pe Nicolas Sarkozy lui Segolene Royal, o stranie asemănare se stabilea între cei doi adversari. Pe durata campaniei electorale şi a alegerilor propriu-zise, fiecare în direcţia sa şi în stilul său, a trecut printr-o criză sentimentală teribilă.
Sarkozy era la a doua căsătorie. Din prima căsătorie avea doi fii: Pierre (n.1985) şi Jean (n.1987). Cea de a doua soţie, Cecilia Ciganer-Albeniz, îi dăruise şi ea un fiu, Louis (n.1997). Ciganer este numele care arată descendenţa din ţiganii români (cu rădăcini la Bălţi, în Moldova) a acestei doamne cu care Sarkozy se căsătorise în 1996 şi care în 2004 îi sfida pe Jean-Marie Le Pen şi pe Marine Le Pen, declarând că e mândră că în vinele ei nu curge nici o picătură de sânge francez (Liberation).
Relaţia lui Sarkozy cu Cecilia Ciganer a fost deosebit de tumultoasă, mai ceva ca în filme. La 10 august 1984, frumoasa şi năbădăioasa Cecilia Ciganer-Albeniz se căsătorea cu Jacques Martin, mare vedetă de televiziune. Căsătoria avea loc la Neuilly-sur-Seine, iar primarul care îi cununa era… Nicolas Sarkozy în persoană. Din această căsătorie, au rezultat două fetiţe. Nicolas Sarkozy, primarul, era şi el însurat. Dar între Nicolas şi Cecilia a izbucnit o pasiune de nestăvilit şi, timp de 5 ani au dus o viaţă dublă, până când fiecare din cei doi amanţi a reuşit să divorţeze, astfel că s-au căsătorit, tot la Neuilly-sur-Seine, în 1996. Fetiţele au rămas mereu cu mama lor, iar în 1997 Cecilia i-a dăruit lui Nicolas Sarkozy un fiu.
Dar în presa din Anglia şi din Statele Unite au început să apară ştiri despre relaţia Ceciliei Sarkozy cu Richard Attias, director la Publicis Events, New York. Reacţiile lui Sarkozy au fost exagerate, dure şi stângace, alimentând scandalul. De exemplu, nu a ezitat să-şi folosească poziţia de ministru de Interne pentru a cenzura articole sau cartea „Cecilia Sarkozy, între inimă şi raţiune” de Valerie Domain.
În toamna anului 2005, Cecilia a părăsit domiciliul conjugal, ca reacţie la legătura soţului cu Anne Fulda, ziaristă la Le Figaro – şi aceasta având rădăcini în România, prin strămoşii evrei. Dar idila nu a durat decât câteva luni, după care căsnicia lui Nicolas Sarkozy cu Cecilia s-a refăcut.
În timpul campaniei electorale din 2007, meandrele mariajului Sarkozy s-au accentuat. În primul tur al prezidenţialelor, Cecilia s-a prezentat la vot alaturi de soţ şi de cele două fiice ale ei, pentru ca pe 26 aprilie, cu 10 zile înainte de „finala” alegerilor, presa să anunţe o nouă separare a celor doi. La turul doi, Cecilia nu a mai votat.
Din mai până în octombrie 2007, cât a fost prima doamnă a Franţei, Cecilia Sarkozy a făcut lucruri remarcabile, deşi declarase că postura de primă doamnă nu o încântă. Dacă este să dăm crezare tabloidelor, şi după ce se anunţase viitoarea căsătorie cu Carla Bruni, Sarkozy tot îi mai scria Ceciliei, rugând-o să se întoarcă la el. Însă criza acestui cuplu a atins maximum de intensitate exact în timpul alegerilor din 2007.
Segolene Royal, contracandidata lui Nicolas Sarkozy, nu părea a avea asemenea probleme, dimpotrivă, pe plan sentimental părea că se laudă cu un frumos echilibru. Dragostea ei pentru François Hollande data din 1978, când s-au întâlnit la prestigioasa ENA (Şcoala Naţionala de Administraţie), unde erau studenţi. Nu s-au căsătorit, pentru că, socialişti fiind, erau adepţii „uniunii libere”, a amorului fără acte, ca formă de protest faţă de stilul de viaţă burghez, ipocrit şi meschin. Din dragostea lor au rezultat patru copii: Thomas (n.1984) – în prezent avocat, Clemence (n.1985) – medic, Julien (n. 1987) – cineast şi Flora (n. 1992) – studentă. François Hollande, soţul, era prim secretarul Partidului Socialist şi principalul susţinător al partenerei de viaţă în campania electorală.
Pe 6 mai 2007, Nicolas Sarkozy a câştigat duelul cu Segolene Royal, devenind preşedinte al Franţei. Dar abia în seara zilei de 17 iunie 2007 (dată la care a avut loc al doilea tur al legislativelor) a fost anunţată separarea lui François Hollande de Segolene Royal, ca urmare a legăturii lui François cu jurnalista Valerie Trierweiler, relaţie ce durează din 2006.
Numai Segolene Royal ştie care din cele două lovituri a durut cel mai tare. Numai ea ştie ce a trăit pe durata unei campanii electorale în care a trebuit să pozeze într-un model de echilibru afectiv.
Acum, în 2012, după câştigarea alegerilor de către François Hollande, prima doamna a Franţei este Valerie Trierweiler. Thomas Hollande, fiul lui Segolene, a fost şef de campanie al tatălui său. Mai poate declara Segolene Royal altceva decât că simte o „bucurie profundă”? La braţul Preşedintelui Franţei, Segolene o vede pe prima doamnă a Franţei care… nu este ea. După ce i-a dăruit lui François 4 copii, după ce nu s-au căsătorit şi, deci, nu au divorţat, Segolene are parte de o foarte dură lecţie de viaţă. Şi amorul liber?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.
