5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialPentagonul va susţine extinderea sistemului de apărare antirachetă israelian

Pentagonul va susţine extinderea sistemului de apărare antirachetă israelian

Pentagonul şi-a anunţat marţi intenţia de a solicita fonduri pentru a sprijini expansiunea sistemului de apărare antirachetă israelian „Iron Dome” (Domul de Fier) al cărui obiectiv este, printre altele, de a neutraliza rachetele lansate din Gaza, relateaza Mediafax.

Statele Unite au cheltuit aproximativ 204 milioane de dolari în cursul anului 2011 pentru dezvoltarea acestui sistem, iar Pentagonul nu a precizat marţi ce nivel de finanţare va solicita Congresului pentru instalaţiile suplimentare.

„Departamentul Apărării a discutat cu guvernul israelian sprijinul american pentru achiziţia unor noi baterii «Iron Dome» şi intenţionează să solicite Congresului o finanţare adecvată în funcţie de nevoile Israelului şi de capacităţile sale de producţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little într-un comunicat.

„Când sudul Israelului a fost vizat de aproape 300 de rachete şi mortiere, «Iron Dome» a interceptat peste 80 la sută din ţintele vizate, salvând numeroase vieţi civile”, adaugă comunicatul Pentagonului.

Acest anunţ al Pentagonului survine după ce Washingtonul a avertizat Israelul faţă de orice atac preventiv împotriva Iranului pentru a pune capăt programului nuclear controversat al Teheranului.

Aleşii republicani, dintre care unii i-au reproşat uneori preşedintelui Barack Obama că nu susţine mai puternic Israelul, au salutat marţi anunţul Pentagonului, prin declaraţiile lui Buck McKeon, preşedinte al comisiei forţelor armate din Camera reprezentanţilor.

„Mă bucur că preşedintele recunoaşte acum nevoia de a spori fondurile pentru a contracara o ameninţare mortală”, a declarat acesta.

Fiecare baterie „Iron Dome” include un radar de detectare şi urmărire, un software de control al lansărilor şi trei lansatoare echipate fiecare cu 20 de rachete de interceptare. Sistemul permite oprirea în zbor a proiectilelor lansate de la o distanţă de 4 până la 70 de kilometri.

Cele mai citite

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

Ucraina va primi 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială

Ucraina va primi un pachet de ajutor de 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială, destinate scopurilor sociale și umanitare, potrivit premierului Denis...

Denil Maldonado și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Denil Maldonado, în vârstă de 26 de ani, va rămâne la Universitatea Craiova pentru următorii trei ani, după ce clubul din Bănie i-a activat...
Ultima oră
Pe aceeași temă