Stai pe fundul apei, cu 50 de kilograme greutate în spate. E întuneric. Parcă eşti într-o cameră în care cineva a stins lumina şi esti nevoit să cauţi pe pipăite. Trebuie să colectezi probe, să măsori suprafeţe, să găseşti cadavre. Apa e rece, plasele pescarilor sunt peste tot, parcă înoţi prin ceaţă. Este o zi obişnuită din viaţa scafandrilor profesionişti.
O victimă aflată sub apă nu se caută haotic, ci numai după ce este marcat „locul posibilei dispariţii” cu ajutorul unor balize. „Putem să căutăm în cerc, în semicerc sau în triunghi şi numai după ce am interogat martorii, pentru a avea o idee asupra zonei în care se află cadavrul”, descrie, pe scurt, Claudiu Dragoş, scafandru salvator la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti (ISUMB), paşii unei operaţiuni. Meseria lui e să caute oameni dispăruţi sub ape, maşini scufundate, arme sau droguri aruncate în apă. Astăzi l-am găsit la un antrenament pe lacul Fundeni, alături de coechipierii săi, Mihai Flentea şi Cristian Colţan. E prima ieşire după iarna grea care a îngheţat toate lacurile din jurul Bucureştiului. „În lacuri este destul de greu să te orientezi, pentru că nu vezi nimic. La mare, e mult mai uşor, vezi soarele din apă, te orientezi după el. Observi cum s-a format nisipul, ştii în ce direcţie sunt valurile. Ai cumva repere: nord, sud, est, vest”, spune Dragoş, care de zece ani de când e scafandru a participat la sute de misiuni de salvare – copii înecaţi, chinezi exe-cutaţi, sinucigaşi.
Copiii înecaţi, misiune delicată
Cele mai grele sunt misiunile care implică minori. Dragoş este tatăl unui băieţel de 6 ani, Ştefan, şi înţelege durerea părinţilor de pe mal, care aşteaptă salvatorii să le scoată pruncii de sub ape. „Am asistat la multe situaţii în care părinţii vroiau să se înece şi ei. Treaba ta ca salvator nu este să îi linişteşti, ci să te concentrezi asupra misiunii. E important să nu apară şi alte victime, care să îţi îngreuneze sarcina”, spune Dragoş. Accidente se întâmplă tot timpul, fie iarnă, fie vară. „Îmi aduc aminte de un caz din Argeş, când s-a prăbuşit malul râului. Doi veri, unul de 7, unul de nouă ani s-au înecat împreună, unul încercând să îl salveze pe celălalt”, rememorează Dragoş. Apoi punctează către mijlocul lacului Fundeni, unde a găsit acum câţiva ani un jeep scufundat.
Scufundări sub gheaţă
Fiecare scafandru salvator are „morga lui virtuală”. Dar asta nu îl împiedică să îşi facă meseria în continuare. Întocmai ca medicul care operează fără milă, scafandrul merge în misiune fără teamă. „Nu înseamnă că îţi pierzi umanitatea sau că nu te doare când vezi situaţii cum a fost cea de la Tarniţa din Cluj, când tatăl s-a sinucis alături de cei doi copii, legându-l pe unul dintre ei cu un cablu. Dar mergi mai departe, pentru că asta e meseria ta”, spune Dorel Onaca, scafandru de mare adâncime şi proprietarul unei firme de scafandri din Constanţa. Misiunea de la Tarniţa a fost una dificilă. Lacul era acoperit de gheaţă, iar temperatura apei nu depăşea 4 grade Celsius. Cei opt scafandri ai lui Onaca s-au descurcat însă exemplar, iar cele trei cadavre au fost aduse la suprafaţă într-un timp aproape record.
30 de scafandri certificaţi pentru adâncimi mari
Scafandrii de mare adâncime sunt o categorie specială de profesionişti. Dacă îi vezi, îţi par nişte munţi de oameni. Mulţi dintre aceştia au peste 1,90 m înălţime, depăşesc 100 de kilograme, îşi pot ţine respiraţia sub apă foarte mult timp, au nervi de oţel şi o viteză de reacţie excelentă. Majoritatea sunt pregătiţi la Centrul de Scafandri din Con-stanţa, în regim militar, şi doar ei pot să coboare în ape cu peste 60 de metri adâncime. Atunci când scafandrii salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu reuşesc într-o misiune (n.r. – aceştia sunt pregătiţi să intervină doar până la o adâncime de 40 de metri), cei de mare adâncime intervin.
Analize de sânge perfecte, teste psihologice cu greutate
În România sunt doar câteva zeci de scafandri (aproximativ 30) certificaţi pentru scufundări de mare adâncime. Pregătirea unui astfel de scafandru durează aproximativ opt ani, timp în care trebuie să obţină tot felul de certificări, să demonstreze că poate să coordoneze activităţi de scufundare, că ştie să lucreze cu barocamera, compresoare, supresoare, instalaţii de răcire, de regenerare, de amestec respirator sau de stocare de gaze.
Nu oricine poate ajunge scafandru de mare adâncime, ci doar un om sănătos, cu analizele de sânge, de urină, de inimă, neurologice perfecte. Testele psihologice pe care le trece un scafandru sunt mult mai complexe decât cele pe care le dă un şofer profesionist sau un posesor de armă. Sunt tot felul de scheme logice, desene, teste de memorie, multe întrebări, toate concentrate într-o oră şi jumătate de examen. „Judecata limpede şi calmul sunt esenţiale în această meserie. Un coleric sau cineva care se pierde în condiţii de stres ori în faţa neprevăzutului nu poate să devină scafandru. Acesta va avea tendinţa să iasă la suprafaţă, iar asta poate duce la un număr mare de accidente”, explică scafandrul Jeno Szabo, reprezentantul Asociaţiei NAUI în România, una dintre cele mai importante asociaţii interna-ţionale de brevetare a scafandrilor şi instructorilor. Cele mai multe accidente de scufundare se petrec din cauza unor atacuri de panică şi mai rar din cauza unor probleme tehnice. Probele fizice pe care trebuie să le treacă un scafandru profesionist sunt şi ele „draconice”: rezistenţă la alergat pe o distanţă de 3.000 de metri, înot viteză la 100 de metri, înot rezistenţă la 1.000 de metri. Plus multe altele.
Investigatorul acvatic are noţiuni de medicină legală
În cazul în care se specializează ca investigator sub ape şi va cerceta omoruri, împreună cu procuratura militară sau cu cea civilă, scafandrul trebuie să aibă noţiuni de medicină legală şi să ştie cum să discute cu autorităţile ori cu martorii. „Ca investigator sub apă îţi dai seama, de exemplu, dacă un om a fost omorât în apă sau la suprafaţă, după «proba ochiului». Dacă ochiul e opac, înseamnă că a făcut contact cu aerul şi omul a fost omorât la suprafaţă. În schimb, dacă ochiul e limpede, înseamnă că persoana a fost omorâtă sub apă”, explică Jeno Szabo, unul dintre cei mai cunoscuţi investigatori acvatici din România. Investigatorul acvatic trebuie să fie tare şi la matematică. Ca să găsească rapid un cadavru, acesta face tot felul de socoteli. „Spre exemplu, trebuie să ştie să calculeze flotabilitatea unui corp după înălţime şi greutate, să ţină cont de temperatura apei, de curenţii de apă. Calculele îi uşurează foarte mult munca”, explică Jeno Szabo.
Costurile echipamentului: între 2.000 şi 50.000 de euro
Echipamentul unui scafandru de mare adâncime este foarte complex şi diferă destul de mult de cel al scafandrilor de agrement. În principiu, include un costum umed, folosit pe timp de vară şi un costum uscat, folosit în ape cu temperaturi sub 10 grade Celsius. Costumele de neopren nu sunt însă suficiente pentru o scufundare la mare adâncime. Scafandrul are nevoie de tot felul de device-uri (butelii, vestă de salvare, cască, cameră de filmat, centuri, lanternă, vizor, mască, echipamente pentru transmisii la suprafaţă, o călăuză fosforescentă). Costurile pot depăşi 2.000 de euro, iar dacă scafandrul face, pe lângă investigaţii sub apă, şi lucrări industriale, preţurile echipamentului pot urca până la 50.000 de euro. „Ai nevoie de o cască rigidă, de un pupitru de comandă, de un cordon ombilical care vine de la suprafaţă, iar pentru adâncimile mai mari de 130 de metri de roboţei industriali”, explică Jeno Szabo.
Un costum de 80 kg te apără de curenţi
Scafandrii de mare adâncime sunt adesea implicaţi în mari lucrări comerciale: amenajări hidrotehnice, lucrări subacvatice la exploatările petroliere, lucrări la platformele marine de foraj ori la conductele submarine. Ca şi investigaţiile sub apă, lucrările comerciale necesită abilităţi deosebite de scufundare. „Plus un organism suficient de puternic pentru munca sub apă şi sub presiune”, explică scafandrul Viorel Haras din Galaţi, care a participat la mai multe lucrări industriale pe Dunăre. Pe măsură ce creşte adâncimea apei, presiunea asupra corpului este mai mare, riscurile sunt multiple, iar stăpânirea de sine şi pregătirea trebuie să fie excelente.
Salariu de 5.000-6.000 euro pe lună
Scafandrii industriali sudează şi taie sub apă, fac lucrări mecanice cu scule acţionate hidraulic sau pneumatic şi, adeseori, trebuie să poarte un costum greu că să se poată împotrivi curenţilor.
„Un scafandru industrial nu are nici o legătură cu scufundările de agrement, unde peisajul este frumos. În Dunăre, vizibilitatea este aproape zero, este întuneric, iar apa este exagerat de rece iarna. Pentru scufundări în Dunăre, de exemplu, ai nevoie de un costum greu, de 80 kilograme, care să învingă curentul apei. Este o meserie foarte periculoasă, iar dacă nu o faci din plăcere, nu ai şanse de reuşită”, spune Viorel Haras.
Tot scafandrii industriali repară cârme, elice, astupă găuri din nave, scot la suprafaţă epave. „O societate de asigurări nu plăteşte până ce scafandrii nu aduc probe care atestă că o navă s-a scufundat din cauze naturale sau tehnice”, explică Jeno Szabo. Scafandrul spune că sunt şi cazuri în care navele sunt scufundate intenţionat pentru a lua banii de la asigurător. În străinătate sunt şi scafandri care câştigă din recuperarea navelor industriale care au transportat cupru, aluminiu sau metale preţioase. „Se trăieşte foarte bine din asta, cu un salariu de 5.000-6.000 de euro pe lună”, explică Szabo. Scafandrii industriali sunt şi ei bine plătiţi (cel puţin 1.000 de euro pe lună), mai ales cei care participă la lucrări internaţionale. Pentru o misiune, care implică de exemplu, recuperarea unor marinari răpiţi de piraţi, scafandrii pot fi plătiţi şi cu 10.000 de euro.
4.920 de ore de scufundare făcute din pasiune
Scafandrii nu sunt genul de oameni pe care să îi găseşti într-un birou şi n-ar putea să spună despre meseria lor niciodată că „este doar un job”.
„Nu mă pot simţi bine într-un birou, prefer o activitate dinamică, care să mă provoace la soluţii inedite”, spune Valentin Nicola, cu peste 40 de ani de experienţă în domeniu. Are la activ 4.920 de ore de scufundare şi este deţinătorul unui record naţional de scufundare la 500 de metri adâncime. În echipă, scafandrii sunt uniţi şi leagă prietenii foarte strânse. Întreaga echipă se aliniază după cel mai slab, care îşi pierde cel mai uşor respiraţia, iar legile nescrise spun că întotdeauna „să ai încredere în partenerul tău de scufundare şi în echipa de suprafaţă. „Dacă se întâmplă ceva în timpul unei scufundări, toată echipa e obligată să iasă la suprafaţă şi să îl susţină din punct de vedere moral şi fizic pe cel care se pierde”, explică Dorel Onaca.
Urarea scafandrilor:
„Câte intrări în imersiune, atâtea ieşiri”.
Motto-urile scafandrilor:
Dacă ar fi uşor, oricine ar putea face asta.
Să ai grijă întotdeauna de partenerul tău.
Să ai întotdeauna încredere în partenerul tău şi în echipa de suprafaţă.
Scufundare la 501 metri
În 1984, în Laboratorul hiperbar al Centrului de Scafandri din Constanţa a avut loc prima scufundare la 501 metri. La vremea aceea, un astfel de record ne-a situat pe locul trei în lume, după SUA şi Franţa. Scufundarea a durat 14 zile, perioadă în care scafandrii centrului au făcut cercetări ştiinţifice şi medicale cu privire la capacitatea organismului de a se adapta la condiţii extreme ale mediului hiperbar. Alte recorduri înregistrate de scafandrii români au avut loc în 1985, în timpul lucrărilor de la podul rutier feroviar de la Feteşti, când Dunărea era îngheţată la suprafaţă şi temperatura apei nu depăşea -2 grade Celsius. Scafandrii de mare adâncime au fost formaţi pentru a ajuta economia naţională, iar cei pregătiţi la Centrul de Scafandri din Constanţa au pus în funcţiune prima platformă maritimă de foraj a României în Marea Neagră. Tot ei au montat conducte submarine pentru gaze între platforma Gloria şi localitatea Vadu.