18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBoldea, şef peste două grupuri interlope. Pe cel de-al doilea l-a creat...

Boldea, şef peste două grupuri interlope. Pe cel de-al doilea l-a creat în timp ce era membru în Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor

Referatul DIICOT Galaţi descrie pe 84 de pagini activitatea a două grupărilor infracţionale constituite şi conduse de deputatul Mihai Boldea, în calitatea sa de avocat. Dacă până acum se vorbea de infracţiuni ceva mai vechi, din perioada 2006-2008, din referatul DIICOT rezultă clar că activitatea infracţională a continuat şi în perioada în care Mihai Boldea devenise deputat PDL în Colegiul 9 Galaţi şi membru al Comisiei Juridice şi Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor. În cei 5 ani de activitate infracţională, deputatul Boldea a pus la cale înfiinţarea a două grupuri infracţionale pe care le-a şi condus în calitate de lider. „Din actele de urmărire penală efectuate în cauza cu numărul 88/D/P/2009 au rezultat date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Boldea Mihail, derulată în perioada 2006 – 2011, inclusiv în timp ce deţinea calitatea de deputat în Parlamentul României, la constituirea a două grupuri infracţionale organizate, în scopul obţinerii de importante materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare cumpărare ale unor imobile, prin ascunderea realităţii cu privire la situaţia juridică a acestora ori cu privire la realitatea existenţei unor convenţii comerciale”, se spune în referatul DIICOT.

Boldea liderul grupului ce a dat 9 tunuri imobiliare

Un prim grup infracţional a fost constituit de deputatul Boldea în perioada 2006 – 2008, când nu devenise încă deputat. Din această grupare infracţională făceau parte Bolboceanu Mihaela Cristina (avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi), Luchiniuc Aurica Maria (arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi), Petrea Elena (secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „Boldea Mihail”) şi Tănase Petrică. Mai multe pasaje din referatul DIICOT scot în evidenţă rolul lui Mihai Boldea de lider al acestui grup infracţional: „În calitate de lider al grupului infracţional organizat, în executarea rezoluţiei infracţionale comune şi în vederea îndeplinirii scopului grupului infracţional învinuitul Boldea Mihail a determinat alte persoane să falsifice, în materialitatea lor, o serie de documente oficiale (un număr de patru hotărâri, un număr de patru expertize judiciare, adrese ce emanau de la Primăria Municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria Municipiului Galaţi, etc.), înscrisuri pe care ulterior le-a folosit, fie personal, fie prin persoane interpuse în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile de pe raza municipiului Galaţi. De asemenea, în acelaşi scop, învinuitul Boldea Mihail a determinat alte persoane să falsifice o serie de înscrisuri sub semnătură privată (antecontracte de vânzare cumpărare ale unor imobile, adeverinţe, cereri, declaraţii, etc.) documente care, ulterior, le-a folosit, fie personal, fie prin intermediul altor persoane interpuse în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile de pe raza municipiului Galaţi. În acelaşi cadru infracţional se înscrie şi determinarea, cu intenţie a altor persoane, să întocmească, fără vinovăţie, înscrisuri oficiale în care erau atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti ori la efectuarea unor menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi. Activitatea infracţională derulată de grupul infracţional al cărui lider a fost învinuitul Boldea Mihail a fost circumscrisă şi comiterii unor infracţiuni de spălare de bani, respectiv în ajutorul dat unor terţe persoane în a ascunde ori a disimula proprietatea unor bunuri imobile ori drepturi asupra unor astfel de bunuri cunoscând că acestea provin din comiterea unor infracţiuni, respectiv infracţiuni legate de traficul de fiinţe umane cât şi în ajutorul dat în dobândirea unor bunuri imobile (terenuri, clădiri şi apartamente) cunoscând că acestea provin din comiterea unor infracţiuni”.

Deputatul interlop

În perioada în care era membru al Comisiei Juridice şi Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor iar în calitate de membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor lucra la modificarea Codului Penal, deputatul Mihai Boldea avea apucături de interlop: a înfiinţat un nou grup infracţional, comiţând propriile abuzuri cu conotaţii penale. „Ulterior dobândirii calităţii de deputat în Parlamentul României, în cursul anilor 2010 – 2011, învinuitul Boldea Mihail a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Bolboceanu Mihaela şi Boza Bogdan Alexandru în vederea obţinerii unor importante foloase materiale prin întocmirea în fals a unor documente oficiale ori sub semnătură privată în scopul pretinderii existenţei unor convenţii comerciale, documente care ulterior au fost folosite în faţa instanţelor de judecată în vederea obligării părţilor vătămate SC Arcada Company SA Galaţi şi SC Agronomic SRL Galaţi la plata unor sume de bani”, se spune în referatul DIICOT Galaţi.

Lista lui Boldea

Procurorii DIICOT au întocmit o lungă listă a încălcărilor Codului Penal reţinute în sarcina deputatului Mihai Boldea. Practic, prin rezoluţia emisă pe 16.03.2012 în dosarul 88/D/P/2009, DIICOT Galaţi a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Boldea Mihail pentru săvârşirea a 12 infracţiuni grave:
„Faptele comise de învinuitul BOLDEA MIHAIL, fiul lui Gheorghe şi Dumitra, născut la data 09.03.1976 în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, domiciliat în Galaţi, str. Cardaş Agricola, nr. 37, judeţul Galaţi, se circumscriu infracţiunilor de:
• constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003,
• constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003,
• instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 288 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 31 al. 2 Cod penal raportat la art. 289 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în formă continuată prevăzută de art. 290 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal,
• uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 al. 1 tz. I şi II Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• instigare la fals privind identitatea în formă continuată prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal,
• instigare la fals în declaraţii prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 292 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 3 Cod penal,
• complicitate la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi
• spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 al. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002.
Pe zeci de pagini, este descrisă activitatea celor două grupări infracţionale constituite şi conduse de Mihai Boldea.

 

Cele mai citite

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă