Domnule ambasador, aţi venit în România acum patru ani şi jumătate. Au fost şi puncte mai dificile de discuţie cu omologii români – şi dacă da, care?
Kairat Aman: În această perioadă, in relaţiile noastre bilaterale au avut schimbări majore – de exemplu, schimbul de mărfuri; dacă nu mă înşel, valoarea acestuia se ridica în 2007 la 300-400 milioane dolari, iar în 2011 a ajuns la circa 2,5 miliarde dolari. Între aceşti ani, a atins şi 3 miliarde dolari. De fapt, acest lucru s-a întâmplat în primul an după achiziţionarea Grupului Rompetrol de către KazMunayGas (KMG). Aceste cifre arată cum au evoluat relaţiile bilaterale pe plan economic. Pe plan politic, aş dori să menţionez că între ţările noastre nu a existat nici o discordanţă, relaţiile dintre cele două state fiind susţinute şi de vizitele bilaterale ale preşedintelui Traian Băsescu în Kazahstan şi a preşedintelui kazah Nursultan Nazarbaiev în România. Toate acestea dau o imagine de ansamblu a peisajului politic bilateral.
Cum este considerat mediul de afaceri din România de către companiile kazahe?
K.A.: Referitor la investiţiile Kazahstanului în România, cele efectuate în cadrul Grupului Rompetrol sunt totodată cea mai mare investiţie a unei companii kazahe în afara ţării – şi totodată unica investiţie de acest fel din Uniunea Europeană. Aceasta se ridică până la 4 miliarde dolari, inclusiv preţul de achiziţie, şi, de altfel, acest plan nu se opreşte aici. Aşa cum ştiţi, în acest an Rompetrol va finaliza planul de majorare a capacităţii de la Petromidia până la 5 miliarde de tone pe an şi de asemenea se doreşte să îşi extindă prezenţa şi în alte ţări din zona Mării Negre: Bulgaria, Moldova, Ucraina, Georgia. Ultimii ani au adus o modernizare importantă a rafinăriei, investiţia totală ridicându-se la 500 milioane dolari.
Pana in acest moment toate lucrurile au mers in directia cea buna, dar in ultimul timp au aparut mici problem cu autoritatile statului in ceea ce priveste autorizatiile pentru programele de investitii. In orice caz, sunt convins ca toate aceste probleme se vor rezolva in curand.
Vor exista investiţii şi în alte domenii decât energia?
K.A.: Din păcate, nu sunt investiţii la fel de mari precum cele din domeniul energetic – însă, sincer vorbind, aceste posibilităţi se află abia la început. Unul dintre motive este distanţa foarte mare între ţările noastre.
Aş menţiona însă că la sfârşitul anului trecut a avut loc un Forum de afaceri româno-kazah, la care au participat si reprezentanţi ai industriei de construcţii şi ai industriei îngrăşămintelor minerale. De altfel, în prima jumătate a acestui an va fi încheiat un contract de import al îngrăşămintelor chimice în România. Acest contract de furnizare este unul foarte exotic, din partea noastră venind un reprezentant din industria lânii. Nici nu am intervenit: el singur a venit, a găsit cu cine să colaboreze si tot el a semnat contractul. Planul lui este să pună bazele unei fabrici de covoare. De asemenea, nu ştiu dacă mai este de actualitate, dar el a spus că a dorit la un moment dat să importe iurte, locuinţele tradiţionale kazahe. A vrut să aducă 30 de iurte la Bucureşti. A avut nişte negocieri, dar nu ştiu sigur dacă s-a concretizat ceva. Din ce am înţeles, nişte oameni de afaceri români doreau să deschidă în Bucureşti un orăşel kazah cu iurte şi alte atracţii turistice. Este un amănunt interesant.
Odată cu achiziţia de către KMG a grupului Rompetrol, s-au schimbat şi relaţiile diplomatice dintre cele două state?
K.A.: Desigur, această achiziţie s-a reflectat şi asupra relaţiilor bilaterale. Până la achiziţia Rompetrolului, schimbul bilateral dintre cele două ţări se ridica 300-400 milioane dolari. Momentul achiziţiei Rompetrol de către compania petrolieră de stat din Kazahstan, KMG, a servit şi ca un impuls pentru relaţiile bilaterale economice. Astăzi, România este cel mai mare partener al Kazahstanului din Europa Centrală şi de Est, ca volum al schimbului comercial.
Pe de o parte, Europa este cel mai mare partener economic al Kazahstanului. Pe de altă parte, ţara dumneavoastră face parte, împreună cu Rusia şi Belarus, la Uniunea Eurasiatică. Cum vede Kazahstanul relaţia cu Europa?
K.A.: Europa este un partener foarte important pentru noi, schimbul comercial ridicându-se la 50 miliarde dolari. Anul trecut, Kazahstanul a preluat preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE – ceea ce redă viziunea noastră faţă de Europa, precum şi relaţiile noastre foarte strânse. De asemenea, anul trecut s-a finalizat şi programul naţional „Calea spre Europa”, care prevede o majorare anuală cu 10% a schimbului comercial. În ce priveşte relaţiile cu Rusia şi Belarus, dumneavoastră aţi menţionat Uniunea Eurasiatică, care este între Rusia, Belarus şi Kazahstan. Acest proiect era în plan de mai demult. În principiu, nu este ceva ieşit din comun, de când am început discuţiile pentru o uniune vamală care să faciliteze legăturile comerciale cu Europa prin eliminarea hotarelor vamale între aceste trei ţări, aşa cum este şi în Uniunea Europeană.
K.A.: Însă aceasta ar putea fi văzută drept o reorientare a Kazahstanului către Rusia – în detrimentul Europei.
Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Dacă ne uităm la Uniunea Europeană, din care face parte şi România, de ce nu ne-am putea şi noi, ca ţări ale fostei Uniuni Sovietice, într-o uniune economică? Am făcut totuşi, timp de 70 de ani, parte din URSS, iar graniţa dintre Kazahstan şi Rusia este cea mai lungă frontieră din lume. Această uniune este identică cu cea Europeană, iar Kazahstanul practică o politică multilaterală şi multivectorală, şi ţara noastră are relaţii armonioase atât cu Europa cât şi cu ţările vecine. Am auzit foarte multe scenarii sceptice, însă practica colaborării în primul an a acestei structuri a dovedit exact contrariul.
Aproprierea de un stat nu trebuie văzut ca o îndepărtare de altul. Nicio ţară nu poate să se dezvolte fără relaţii bune cu vecinii.
Care sunt măsurile pe care le-ar putea lua România pentru a creşte investiţiile străine?
K.A.: Nu pot vorbi în numele altor ţări, însă pot să vă spun ce crede Kazahstanul , care are deja o experienţă de lucru. Desigur, sunt probleme în această relaţie, dar majoritatea sunt de ordin tehnic. Armonizarea legislaţiei fiscale şi cele mai recente modificări ale acesteia pot crea anumite probleme in industria de prelucrare a ţiţeiului. Aceste probleme vor fi ameliorate cu timpul. Cred ca companiile din domeniu, inclusiv Rompetrol, trebuie sa lucreze mai îndeaproape cu autorităţile pentru soluţionarea acestor probleme.
Referitor la climatul investiţional din ţara noastră, aş dori chiar să menţionez pachetul de investiţii în cadrul Rompetrol, un program de investiţii de 150 milioane dolari, din ultimele informaţii. Aceşti bani nu sunt puţini pentru o companie de talia asta. Aceste 150 milioane dolari vor aduce şi taxe statului român pe lângă crearea de locuri de muncă. De exemplu, contribuţia Rompetrol la bugetul de stat al României pe ultimul an a fost de 1,2 milarde dolari, fata de 1 miliard in 2010, iar exporturile rafinariei Petromidia au atins 1,5 miliarde USD – o crestere cu 50% fata de nivelul din 2010.
Există şi investiţii româneşti în Kazahstan?
K.A.: Da, dar acestea au avut loc tot în domeniul petrolier, prin Rompetrol şi Petrom. Însă aceste investiţii nu sunt atât de mari, conform ultimelor cifre; în totalitate, ele se ridică la puţin mai mult de 100 milioane dolari.
Cum ar putea ajuta România Kazahstanul pe plan politic în legăturile cu Europa?
K.A.: România ar putea să funcţioneze ca un pod între Asia şi Europa, prin susţinerea colaborării noastre cu Uniunea Europeană. După cum am menţionat, nu există nici o problemă pe plan politic între ţările noastre, iar în acest an se împlinesc 20 de ani de colaborare politică între Kazahstan şi România. De altfel, România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Kazahstanului, şi de asemenea prima ţară care a susţinut candidatura ţării noastre la preşedinţia OSCE. Apreciem sustinerea si deschiderea domnului Băsescu, care a fost în 2010 la Astana în cadrul summitului OSCE – chiar de ziua naţională a României, la 1 decembrie. Există un respect reciproc, o colaborare care va continua ca şi parteneriat strategic.
Cu ce impresie personală părăsiţi România după patru ani şi jumătate?
K.A.: Pe de o parte, regret că plec din această ţară, cu care nu numai că am avut relaţii de colaborare, dar în care s-a născut, de altfel, fiica mea, pe care o voi aduce aici, în a doua ei patrie, pe parcursul anilor. Pe de altă parte, mă bucur că mi se deschid noi oportunităţi în cariera diplomatică. Însă, ca diplomat, în fiecare ţară în care merg las o bucăţică din inima mea – şi fiecare ţară are ceva care te atrage înapoi.
Cum vi se pare că s-a schimbat România în ultimii patru ani şi jumătate?
K.A.: Am venit aici în 2007, anul aderărării României la Uniunea Europeană, şi am putut urmări evoluţia ţării, care sare în ochi unui cetăţean străin. Treptat, ţara dumneavoastră a obţinut o poziţie din ce în ce mai importantă în cadrul Uniunii Europene. Desigur, există probleme în plan economic şi social, dar acestea există peste tot – şi, de altfel, şi în Kazahstan – şi sunt convins că vor fi soluţionate pe viitor.
Ce sfaturi îi veţi da celui care vă va urma în postul de ambasador la Bucureşti?
K.A.: Aş dori să îi sugerez o continuitate a ceea ce s-a făcut până acum, o continuitate a tuturor începuturilor pe care noi, şi eu, le-am făcut aici.
Într-un articol din toamna anului trecut din România Liberă se scria că în proiectul de foraj petrolier Kashagan, din Kazahstan, ar fi existat presiuni asupra companiilor vestice ENI, Asker Solutions şi PhilipsConoco să cedeze o parte din acţiuni. Pentru Europa , acest lucru ar putea părea o încercare de diminuare a influenţei sale. Care au fost raţiunile care au stat în spatele acestor schimbări?
K.A.: Este o întrebare dificilă. Nu este vorba de o constrângere, ci de un proces normal: în momentul când aceste companii au venit în Kazahstan, acum 20 de ani, ele au avut parte de un tratament preferenţial cum ar fi scutiri de impozite în schimbul dezvoltării acestui sector. După trecerea acestor ani şi a acestor înţelegeri, Kazahstanul are dreptul să efectueze câteva reglementări. Este un proces normal la ora actuală: după 20 de ani, ţara noastră are o dezvoltare dinamică şi a trecut cu succes de mai multe crize, cum ar fi destrămarea Uniunii Sovietice sau criza economică mondială. Procesul de colaborare cu companiile străine este o relaţie de parteneriat stabilită în cadrul legislativ al ţării. În ultimii ani, în industria de gaze şi petrol din Kazahstan au existat investiţii de 107 miliarde dolari, dintre care doar 60% au fost făcute de aceste companii.
Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla teoretic şi cu KMG în România peste 20 de ani…
K.A.: Dacă vă referiţi la emisiunea de obligatiuni a Rompetrol Rafinare de 570 milioane dolari, aş dori să detaliez niste lucruri pentru că au fost multe speculaţii în presă. Unii spun că Rompetrol are datori, alţii că are nişte obligaţii. Dar lăsând deoparte sentimentalismele şi privim problema pragmatic, masura de conversie a obligatiunilor nerascumparate de companie in favoarea statului s-a facut in acord cu prevederile legale atat ale emisiunii cat si a legislatiei interne. Compania a inteles intentia Guvernului, care a primit 46% din acţiuni si in acest sens ne-am aratat deschiderea de a rascumpara aceste actiuni.
De aceea s-a înfiinţat o comisie mixtă româno-kazahă din cadrul căreia fac parte reprezentati ai Ministerelor de Externe şi Finanţe, precum şi alte instituţii. S-au făcut paşi foarte importanţi în această privinţă şi rezultatul va fi unul favorabil ambelor părţi.
