Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, miercuri, că, singur, statul nu poate fi necompetitiv sau corupt, ci are un partener, iar acesta este mediul privat, el precizând că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie împărţită şi asumată de ambele părţi, relatează Mediafax.
„Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate a unei ţări”, a declarat preşedintele Băsescu.
Şeful statului a întrebat cum a contribuit sistemul bancar la competitivitatea României. „Cât de competitivă a fost analiza în finanţarea aproape fără limită? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a adăugat Băsescu.
El a mai spus că există şi alte exemple, cum ar fi Nokia, Ford sau „marile consultanţe cu nume mari din România care în bună înţelegere cu constructorul dau ministerului facturi mai mari cu 50%”.
Preşedintele a apreciat că şi corupţia ţine de două părţi, el subliniind că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie „împărţită şi asumată”.
Traian Băsescu a arătat că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens.
„Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.
Traian Băsescu a mai spus că administraţia nu va fi competitivă până când nu vot fi instaurate criterii de carieră, el precizând că un preşedinte poate să ceară, dar că important este ce decid partidele, care nu pot renunţa la numirile pe criterii politice.
„Nu vom avea o administraţie competitivă până nu vor fi instaurate criterii de carieră”, a susţinut preşedintele Băsescu.
El a adăugat că, probabil, replica pe care o va primi va fi că este preşedinte din 2007.
„Preşedintele poate să ceară, important este ceea ce decid partidele”, a adăugat Traian Băsescu. Şeful statului a susţinut că partidele nu pot renunţa încă la numirile pe criterii politice.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că cel mai mare politician al lumii a apărut şi el se numeşte „piaţa”, care a pus politicienii din Europa „cu spatele la zid”, iar conflictul „piaţă- politicieni” trebuie rezolvat printr-un „armistiţiu” pe 3,4,5 ani.