Fostul dictator panamez Manuel Noriega (1983-1989), extrădat din Franţa, a ajuns duminică în Panama şi a fost condus imediat la închisoare cu măsuri de securitate impresionante şi mai multe stratageme menite să evite un atentat, relatează AFP, preluată de Mediafax.
Condamnat în Panama la 60 de ani de închisoare pentru asasinarea opozanţilor săi, după ce a petrecut 20 de ani în închisorile americană şi franceză pentru trafic de droguri şi spălare de bani, fostul general a ajuns duminică seara în Panama la bordul unui avion al companiei Iberia.
Fostul dictator, în vârstă de 77 de ani, a fost condus până la închisoarea El Renacer cu maşina şi nu cu elicopterul, aşa cum se anunţase oficial anterior.
Guvernul a organizat o operaţiune de diversiune cu două vehicule care au ajuns la închisoare la interval de câteva minute, escortate de zeci de poliţişti înarmaţi şi cu cagule.
Din fiecare maşină a coborât o persoană în scaun cu rotile şi cu faţa ascunsă, fără să se ştie care dintre ei este Noriega.
Scopul operaţiunii era de a se „asigura că nu există un eventual atentat”, a afirmat ministrul de Interne, Roxana Mendez, care a firmat că Noriega a intrat cu bine în închisoare, „însoţit de procurorul (Jose Ayu) Prado şi de medicul său”.
Avocatul fostului dictator, Julio Berrioz, a protestat afirmând în faţa închisorii că drepturile lui Noriega au fost încălcate, după ce apărării nu i s-a permis să intre în contact cu el imediat”.
Fost agent al CIA şi aliat al Statelor Unite, Noriega, devenit oaia neagră a Washingtonului, a fost înlăturat de la putere de o operaţiune a armatei americane la 20 decembrie 1989 şi dus la Miami, unde a fost condamnat pentru trafic de droguri la 40 de ani închisoare, pedeapsă redusă la 17 ani.
El a fost condamnat la trei pedepse de 20 de ani de închisoare în contumacie în Panama, după dispariţia şi asasinarea opozanţilor.
Având numeroase probleme de sănătate şi mergând cu dificultate, Noriega a declarat de mai multe ori că vrea să revină în Panama „fără ură şi fără ranchiună”.