Peste 70 de persoane au murit vineri într-un incendiu de proporţii ce a izbucnit în cursul dimineţii la un spital din Calcutta, în estul Indiei, conform celui mai recent bilanţ furnizat de serviciile medicale, transmite AFP şi Mediafax.
„Şaptezeci de persoane au murit şi alte aproximativ 90 au fost salvate”, a declarat vicepreşedintele spitalului privat AMRI, S. Upadhayay, precizând că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele incendiului.
Cea mai mare parte a victimelor sunt pacienţi ai spitalului privat AMRI, prinşi în mijocul flăcărilor şi asfixiaţi cu fum.
Un bilanţ precedent anunţa 60 de morţi.
„Am transferat 50 de pacienţi la un spital învecinat. Situaţia este înspăimântătoare”, a comentat directorul brigăzii de pompieri, Gopal Bhattacharya.
Focul care s-a declanşat la 03.00 (23.30 joi, ora României) a pornit aparent din subsolul spitalului AMRI, care are cinci etaje.
La ora locală 11.00, focul era stins aproape în intregime, însă coloane de fum ieşeau în continuare pe ferestrele sparte, în timp ce pompierii încercau să ajungă la pacienţii şi personalul spitalului încă blocaţi în interiorul clădirii.
Rudele pacienţilor adunate în faţa clădirii asistau cu teamă la progresul operaţiunii.
„Mama mea se află în secţia de terapie intensivă. Are 70 de ani. Nu ştiu dacă mai este în viaţă”, a declarat Khokin Chakravathi.
Un rezident care a ajutat la operaţiunea de salvare, Badal Sikari, a declarat că a văzut „mai mulţi oameni” morţi aparent din cauza asfixierii cu fum.
Maşinile pompierilor au întâmpinat dificultăţi pe drumul spre spital, din cauza reţelei de drumuri înguste şi întortocheate.
„Am fost foarte speriată, nu puteam să mă opresc din strigăte după ajutor”, a spus o pacientă a spitalului, Jyoti Chaudhary, adăugând: „Într-un final, o infirmieră m-a târât până la scara de urgenţă şi m-a ajutat să ajung la parter”.
„Am reuşit să ajung până la o ieşire pe unde am sărit geamul. Am văzut multe trupuri neînsufleţite” a spus Ananya Das, o pacientă care suferise o intervenţie chirurgicală uşoară chiar în acea dimineaţă.