7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialBCE va gestiona fondurile de salvare din zona euro

BCE va gestiona fondurile de salvare din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) va administra actualul Fond de salvare din zona euro (FESF) şi, pe viitor, Mecanismul european de stabilitate (MES), ce urmează să îi succeadă primului în 2012, a anunţat vineri preşedintele francez Nicolas Sarkozy la Bruxelles, relatează AFP şi Mediafax.

„Am ajuns la un alt acord, pot să vi-l anunţ, Banca Centrală este cea care va gestiona FESF şi MES”, a declarat Sarkozy în faţa presei la încheierea primei zile a summitului de la Bruxelles, precizând că această decizie a fost luată la propunerea preşedintelui BCE, Mario Draghi.

„A fost o propunere a lui Draghi care recomanda ca Banca Centrală să fie pusă în serviciul Fondului european, am considerat că este o idee foarte bună, operatorul fondului va fi, deci, Banca Centrală Europeană”, a explicat el.

„Pentru noi, aceasta este o mare satisfaţie şi este un element în plus care va consolida încrederea în acest fond”, a subliniat preşedintele francez.

Această decizie intervine în timp ce fondul de ajutor actual, temporar, FESF traversează o perioadă dificilă. El urma să fie consolidat de la 250 de miliarde la 1.000 de miliarde de euro. Dar acest obiectiv a fost revizuit în scădere, din cauza apetitului redus al investitorilor pentru zona euro.

Astfel, ţările europene caută alte căi.

Toată atenţia se îndreaptă în prezent către succesorul său, MES, care va avea o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro. Liderii europeni au decis să devanseze cu un an intrarea sa în activitate, în iulie 2012. Dar niciun acord nu a fost încheiat pentru creşterea resurselor sale.

Un proiect care vizează dotarea cu o licenţă bancară pentru ca acesta să poată avea acces la ghişeul nelimitat al BCE, la un moment dat, a fost abandonată din cauza opoziţiei Germaniei.

Cele mai citite

CCR dă un ghiont României spre haos

România traversează un moment tensionat pe scena politică, amplificat de o decizie recentă a Curții Constituționale (CCR), care a hotărât renumărarea tuturor voturilor,...

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Creștere ușoară a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în primele 10 luni din 2024

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a înregistrat o creștere de 3,5% în primele zece luni ale anului 2024, ajungând la un total...
Ultima oră
Pe aceeași temă