6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProiectul de buget pentru asigurările sociale, avizat

Proiectul de buget pentru asigurările sociale, avizat

Proiectul de buget pentru asigurările sociale a fost avizat, luni, cu 16 voturi „pentru” şi nouă „împotrivă, din 18 amendamente aduse de PSD, doar unul a fost admis, de către Comisiile parlamentare, relatează Mediafax.

Totodată, grupul de parlamentari PSD a anunţat că, prin faptul că au fost respinse amendamentele care se refereau la amânarea plăţilor până în 2016 a drepturilor câştigate de bugetari în instanţe şi neindexarea valorii punctului de pensie, constituie motive pentru a sesiza Curtea Constituţională.

Deputatul Ioan Cindrea declara, la începutu dezbaterilor pe buget, că grupul PSD nu va vota proiectul de buget pentru asigurările sociale de stat dacă amendamentele propuse, printre care şi indexarea punctului de pensie, nu vor fi acceptate, ministrul Muncii făcând apel la responsabilitate.

Ioan Cindrea a declarat că grupul PSD este nemulţumit de modul în care a fost organizată şedinţa în comisiile de specialitate, precizând că este anormal să se discute bugetul asigurărilor de stat înaintea bugetului de stat.

O altă nemulţumire a grupului PSD a fost aceea că discuţiile privind bugetul Ministerului Muncii au început la ora 14.30 şi au fost întrerupte după o jumătate de oră pentru ca deputaţii să poată merge să voteze în Plen.

El a adăugat că în Parlament au fost afişate variante diferite ale legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, iar această inconsecvenţă dă de gândit.

Reprezentantul PSD a mai spus că bugetul asigurărilor sociale este „un buget al neputinţei actualului Guvern, care este incapabil să înţeleagă efectul măsurilor propuse”.

Cindrea a susţinut că Guvernul continuă să prezinte „un buget al tăierilor”, care încalcă prevederi din Legea pensiilor, cu „efect distrugător” asupra pensionarilor.

De asemenea, în opinia sa, Guvernul Boc stimulează investiţiile doar teoretic, în realitate măsurile active care ar putea fi finanţate, nu sunt finanţate sau sunt finanţate insuficient.

„Grupul PSD nu va vota decât dacă amendamentele noastre vor fi acceptate, inclusiv indexarea punctului de pensie”, a mai spus deputatul PSD, precizând că alte amendamente se referă la creşterea pensiei minime la 400 de lei şi introducerea unor măsuri de stimulare a angajării prin scăderea contribuţiilor cu 50% pentru locurile de muncă nou create.

„Dacă nu vor fi acceptate toate aceste amendamente nu vom putea vota acest buget al neputinţei guvernului Boc”, a mai spus Cindrea.

La rândul său deputatul liberal Mariana Câmpeanu a arătat că bugetul este unul nerealist, precizând că nu ştie în ce măsură vor putea creşte contribuţiile în contextul economic anunţat pentru anul viitor.

De asemenea, ea a făcut apel la utilizarea banilor din fondul pe accidente, precizând că este al patrulea an când acest fond este excedentar.

Dan Mircea Popescu a cerut reprezentanţilor Ministerului Muncii să prezinte un raport din care să arate ce s-a întâmplat în sistemul pensiilor în ultimul an în care a fost aplicată noua lege.

În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat în fapt este că există în continuare pensii speciale, modalităţi diferite de calculare a pensiilor, iar deficitul fondului de pensii s-a accentuat de la 10 miliarde de lei la aproape 15 miliarde de lei în acest an.

„Dacă iau doar aceste trei idei în calcul, rezultă că această reformă a pensiilor a eşuat şi ceea ce afirma acum un an, că nu se fac reforme într-o perioadă de criză, se adevereşte”, a declarat Dan Mircea Popescu.

Totodată, el a sugerat ca la discutarea următorului buget să existe o discuţie de fond privind sistemul public de pensii şi cel privat.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a făcut însă apel la responsabilitate, arătând că orice decizie luată trebuie să ţină cont de contextul economic european.

„Cred că este de spus cu voce tare că suntem toţi datori să fim responsabili şi asta i-am rugat pe colegii din opoziţie, care vin cu propuneri de creşteri de salarii şi pensii fără să spună care sunt sursele de finanţare. Să ne uităm toţi cu ochii larg deschişi către ceea ce se întâmplă în Europa, pentru că vedem că Europa este preocupată de salvare şi măsuri de austeritate se iau peste tot”, a arătat Sulfina Barbu.

Ea a mai precizat faptul că România este într-o situaţie stabilită, este un lucru bun, dar el nu trebuie pus în pericol venind cu populisme.

„Trebuie să ştim exact în ce situaţie suntem şi să fim responsabili cu ceea ce se va întâmpla în viitor. Noi ne-am asumat şi spunem cetăţenilor că este foarte important ca anul 2012 să fie an de creştere economică şi dacă vom reuşi să venim cu o mică creştere de salarii şi pensii ia trebuie să fie durabilă şi să poată fi acordată”, a mai spus ministrul Muncii.

Întrebată dacă există vreo şansă ca salariile şi pensiile să fie majorate în 2012, Sulfina Barbu a spus că guvernanţii au datoria să ia toate măsurile pentru ca acest lucru să se întâmple, dar nu depinde doar de ei.

„Trebuie să vedem dacă contextul în care suntem va permite lucrul acesta. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauţie ca în 2012 să avem o creştere economică care să fie susţinută (…) Eu ca om politic îmi doresc să nu mai fie niciodată necesar să votez măsuri de austeritate”, a spus Sulfina Barbu.

Discuţiile privind bugetul Ministerului Muncii au fost întrerupte din cauza prezenţeideputaţilor în Plen, votul fiind dat după trei ore de discuţii.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă