Autoportretele pictorilor Victor Brauner şi Corneliu Baba vor fi vedetele unei licitaţii, organizată miercuri, de la ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de către casa de licitaţii Ara Art Collection, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Autoportretul suprarealist al lui Victor Brauner are un preţ de pornire de 2.000 de euro. Lucrarea, realizată în creion pe hârtie, este semnată în monogramă dreapta jos.
De cealaltă parte, autoportretul lui Corneliu Baba are un preţ de pornire de 1.500 de euro. Lucrarea, realizată în laviu pe hârtie, este semnată şi datată (1952) dreapta jos cu negru. Lucrarea este însoţită de fişa ştiinţifică şi certificate de autentificare.
În afară de aceste autoportrete, la licitaţie vor mai fi scoase şi alte lucrări ce acoperă toate temele artei, semnate de Rodica Maniu Mutzner, Adam Bălţatu, Ştefan Popescu, Lena Constante, Henri Tenk, Marius Bunescu, Gheorghe Vânătoru, Petre Iorgulescu Yor, Constantin Artachino, Octav Angheluţă, Jean Al. Steriadi, Dumitru Ghiaţă, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Leon Al. Biju, Traian Brădean, Cecilia Cuţescu Storck, Constantin Isachie Popescu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser, Nicolae Vermont, Corneliu Michailescu, Theodor Pallady, Ipolit Strambu, Arthur Verona, Tia Peltz.
De asemenea, pionierii abstracţiei româneşti Mattis Teutsch, Marcel Iancu, Paul Neagu, Alexandru Phoebus, Max Maxy vor fi prezenţi în cadrul licitaţiei cu lucrări de maturitate.
Expoziţia premergătoare licitaţiei poate fi vizitată în perioada 5 – 7 decembrie, între orele 11:00-19:00.
Lucrările pot fi vizionate şi pe site-ul casei de licitaţii Ara Art Collection – www.araart.ro.