Un comandant al aşa-numiţilor Gardieni ai Revoluţiei iraniene, armata de elită a guvernului islamic, spune că aşteaptă un eventual atac al armatei israeliene, caz în care Iranul ar putea folosi energia acumulată în timp pentru „a-i trimite pe duşmanii Islamului la coşul de gunoi al istoriei”, informează RTV.
„Ne dorim să facă o asemenea greşeală”, a spus iranianul. În ultimele săptămâni, responsabilii israelieni au ameninţat că vor ataca siturile nucleare iraniene. Iranul a avertizat că, în cazul unui atac, riposta sa nu va viza doar Israelul, ci şi interesele americane în zonă.
Ministrul israelian al Apărării vede drept iminentă izbucnirea unui conflict.
Ehud Barak a declarat că „a venit timpul” ca Iranul să fie oprit, iar raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică o dovedeşte. Un recent raport foarte critic al agenţiei indică ‘o posibilă dimensiune militară’ a programului nuclear iranian.
Potrivit publicaţiei israeliene Haaretz, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie vor anunţa noi sancţiuni financiare pentru republica islamică. Iranul ignoră însă orice ameninţare. Mai mult, reuniunea privind o zonă fără arme nucleare în Orientul Mijlociu organizată la Viena a fost calificată de către Iran „un show”, fapt pentru care a refuzat să participe.