Străin în România: „E stupid că închideţi spitale, dar investiţi în biserici” (ARTICOL INTEGRAL)

Aproape o sută de mii de străini locuiesc în acest moment în România, o bună parte fiind stabiliţi în Bucureşti. De ce au făcut această alegere? Pentru că aici este mai ieftin, se pot afirma mai uşor sau pentru că femeile sunt mai frumoase.

Bucureştiul pare un loc atractiv pentru expaţi. Din cei 96.000 de străini care trăiesc în România, o bună parte locuiesc în Capitală. Cei mai mulţi lucrează pentru companii multinaţionale şi în diplomaţie sau au propriile afaceri.

Cor de Groot vorbeşte perfect limba română, dar cu un puternic accent olandez. De ce a lăsat Amsterdamul cel liniştit pentru haosul din Bucureşti?! În Olanda avea de înfruntat concurenţa în afaceri, în timp ce ţara noastră era un teritoriu plin de posi­bilităţi. În 1991, Cor de Groot era un simplu ambalator pentru o firmă de mutări din Olanda şi venise în România pentru a transporta bunurile unei familii de ambasadori. Atunci i-a încolţit în minte ideea de a pune pe picioare o afacere proprie, iar cinci ani mai târziu s-a mutat în „Micul Paris”. În plin avânt capitalist, a dezvoltat o companie de relocări şi una de depozitare a arhivelor pentru firme. Aşa a reuşit să treacă de la statutul de angajat la cel de patron. Pe timp de criză nu i-a mers tocmai bine, dar a reuşit să menţină un oarecare profit. Este însă departe de rezultatele din 2008, când a avut o cifră de afaceri de două milioane de euro. 

Cu nebunia din trafic s-a adaptat repede, iar clima i-a plăcut foarte mult. Şi, pe de altă parte, îl prinde mai bine stilul mai relaxat de muncă al românilor. „În Olanda nu auzi decât: producţie, producţie, producţie! Aici oamenii sunt mai relaxaţi, se duc la cantină, îşi respectă pauza de masă”, spune el. Recunoaşte însă că treaba pe care o face aici cu opt oameni, în Olanda ar rezolva-o cu şase. „Încerc să impun disciplina olandeză în sistemul românesc, dar nu merge 100%”, mărturiseşte el. Ce îl calcă pe nervi în România este birocraţia excesivă. Dacă în Olanda poţi să obţii aproape orice act completând formulare pe internet, în România poţi sta cu orele la coadă la diferite ghişee. „În Olanda, schimbi un act într-un sfert de oră, în România în 18 ore”, zice de Groot. Pe lângă birocraţie, îl deranjează corupţia. „România s-a răzbunat pe Olanda cu un camion de flori, dar oare corupţia nu se vede?”, se întreabă el. Îi pare rău că imaginea României în străinătate e şifonată şi crede că am avea nevoie de un PR bun pentru a redresa situaţia. „Aveţi Delta, Moeciu, Transfăgă­răşanul, Transalpina şi multe locuri sălbatice, unde poţi să mergi cu caii prin pădure. Dar cine ştie de ele, când ministrul vostru face campanii pentru Marea Neagră, unde sunt serviciile sunt proaste?”, punctează de Groot. 

„În UK, aş plăti o chirie mare”

Britanicul Dean Edgar a venit în România în anul 2000. Prima imagine despre ţara noastră: un teren viran pe care mai mulţi băieţi jucau fotbal, cu o sticlă de plastic. „Am vrut să le cumpăr o minge, dar nu am găsit nici un magazin cu profil sportiv”, îşi aduce el aminte. Pe atunci, Bucureştiul avea multe spaţii goale, clădiri neterminate, iar asta i-a atras atenţia. A simţit imediat potenţialul pentru afaceri, iar peste patru ani a părăsit Anglia. „Erau şi multe femei frumoase”, glumeşte el. În Marea Britanie, lucrurile nu îi mergeau grozav, divorţase, viaţa intrase într-o rutină, i-ar fi fost destul de greu să se reinventeze acolo ca om de afaceri. „Dacă aş fi acum în UK, probabil că m-aş strădui să plătesc o chirie destul de mare”, zice el. În schimb, în Bucureşti trăieşte ieftin, iese în fiecare seară în Centrul Vechi, călătoreşte în Maramureş sau face excursii de «sailing» în Grecia, scrie pe blog, conduce mai multe business-uri, este implicat în ac­tivităţi de voluntariat. Într-un cuvânt are o viaţă activă.

Pe lângă un contract cu Ford Craiova, cea mai importantă afacere a sa  rămâne Moorcroft Services, o companie cu ajutorul căreia ajută alţi străini să se stabilească în România. Le găseşte case, le deschide firme, le înregistrează maşinile, le face asigurări şi, ca bonus, le prezintă oraşul, cu toate „atracţiile” sale. „Sunt foarte politicos cu funcţionarii şi lucrurile merg bine”, spune el. Nici măcar atunci când s-a operat la Spitalul Panduri din Bucureşti medicii nu au vrut să ia „atenţii”. „E stupid că nu vă plătiţi bine medicii şi închideţi spitale, dar investiţi în biserici”, punctează el.

„Încă aveţi o absorbţie mică a fondurilor UE. Banii merg la politicieni, nu în proiecte. Este inad­misibil”, spune el. Nu înţelege nici acum de ce românilor le este atât de frică de schimbare şi de ce acceptă să fie împinşi de la spate. „Vouă vă place să vă spună alţii ce să faceţi, nu să gândiţi cu capul vostru. Văd asta până şi la secretarul meu. Îmi pune întrebări la care ştie deja răspunsul. Sunteţi oameni inteligenţi, dar nu ştiţi să puneţi lucrurile în practică”, spune el. Ar vrea ca prin acţiunile sale, inclusiv prin cele de voluntariat să schimbe lucrurile în România. „Aş vrea să dau ceva înapoi societăţii care m-a primit, iar în Bucureşti îmi este mai uşor să fiu vizibil decât în UK”, spune el. Dean Edgar mai remarcă un lucru. „Voi aţi putea să faceţi o grămadă de bani din turism şi încă nu vedeţi asta”. În opinia sa, pentru a scăpa România de sărăcie, Guvernul ar trebui să rezolve în primul rând problema infrastructurii. „Dacă se fac şoselele, mai multe companii vor veni în România”, sugerează el.

Deşi multor prieteni de-ai săi li se pare o nebunie că va rămâne în România este totuşi hotărât să o facă. „Bucureştiul e ca o haină ruptă pe care o porţi de plăcere. Berea e bună şi ieftină, oamenii ies să se distreze, nu ai nici o clipă sentimentul de nesi­gu­ranţă”, spune el.

„Uimitor cât de mulţi români urăsc România”

În aceeaşi perioadă cu Dean Edgar venea în România şi grecul Konstantinos Diamantopoulos. „Venisem cu un contract de opt luni, ca project manager pentru o firmă de construcţii şi iata-mă încă aici”, spune el, într-o română perfectă. După un an şi jumătate, Konstantinos a început să vadă multe oportunităţi de business în domeniul imobliar. Casele erau de trei-patru ori mai ieftine decât în Grecia, preţul chiriilor era mare.

„Am cumpărat 15 apartamente în zona Dorobanţi şi cu timpul le-am închiriat”, spune el. Din asta trăieşte şi acum. În 2008, a adus-o în România şi pe soţia sa, Nezihe, o turcoiacă pe care a cunoscut-o în Grecia. „Pentru un cuplu greco-turc, cred că Bucureştiul e cea mai bună alegere. E mai simplu să trăim aici, într-un mediu internaţional. Bucureştiul e un oraş care vibrează, avem prieteni de foarte multe naţionalităţi şi ne face plăcere să ieşim cu ei la cafea”, spune Konstantinos.Pentru el, rămâne uimitor că atât de mulţi români urăsc România.

Pe belgianul Luc Ronsmans (61 de ani), Bucureştiul l-a sedus încet-încet. „La început stăteam câte o săptămână în România, două în Belgia. Acum, sunt aproape localnic, deşi nu vorbesc limba”, zice Luc Ronsmans. Interacţionează foarte uşor cu oamenii de pe stradă, fiecare vorbind pe limba lui. Îi plac până şi hoţii români pentru că sunt buni la suflet. „Mi-au furat odată banii din portofel, dar mi-au lăsat actele. Altădată, mi-au furat mobilul, dar astea au fost singurele evenimente neplăcute în 10 ani”, zice el.

Ronsmans a venit în România în 2001, ca acţionar al hotelului Radisson şi, mai târziu, a ocupat funcţia de country manager al Plaza Centers, un megaproiect imobiliar, a cărui construcţie ar urma să înceapă din primăvară. „Dacă primim permis de construcţie, Bucureştiul va avea unul dinre cele mai mari mall-uri din Europa de Est. Un zgârie-nori, cu parcări subterane, cum multe locuri de distracţie şi pentru cumpărături”, spune Ronsmans. Pentru a ridica o construcţie de asemenea anvergură în Belgia ar fi aproape imposibil. „Voi nu aţi avut mall-uri şi acum le aveţi. Găsiţi acolo noile branduri, de care aţi fost privaţi până acum”, spune Ronsmans. Un alt motiv pentru care românii sunt fanatici cu mall-urile e clima, crede el. „Vara e prea cald şi oamenii se duc la mall pentru aer condiţionat, iarna e prea frig, iar la mall e cald. Acolo există parcări, cinema, restaurante, magazine”, spune Ronsmans. Având în vedere poziţia pe care o ocupă, Luc Ronsmans o duce regeşte în România. Stă la hotel, are maşină cu şofer personal, nu duce grija cheltuielilor zilnice. „ Mie dacă îmi cere cineva 10 euro pe o pâine, 10 euro îi dau. Indiferent că e vorba de România sau Belgia”, zice Ronsmans. Nu doar traiul bun îl ţine însă aici, fiindcă şi în Belgia ar trăi grozav. „Cred că oamenii mă plac aici nu doar pentru poziţie. Plus că mă amuză stilul vostru de a aranja lucrurile. În Belgia, dacă ai sta de vorbă cu poliţistul ca aici, ai ajunge direct în închisoare”, spune el. Ronsmans a mai petrecut şapte ani în Olanda, însă parcă tot România îl atrage. „ Cred că şi influenţele latine mă ţin aici. Oamenii în general nu se limitează să îţi spună «Buna – ziua” şi „La revedere”, sunt mai profunzi. Îmi place şi faptul că îşi exprimă furia mult mai bine „, spune el.

Luc Ronsamans provine dintr-o familie de fermieri şi a fost educat de un preot. Pare un om relaxat, modest, cu o extraordinară siguranţă de sine. „Am avut ani foarte frumoşi aici, dar nu sunt aşa relaxat precum par”, zice Ronsmans. Are un prognostic bun pentru România şi crede că ţara se va schimba în bine. „Dar pentru asta responsabilitatea va aparţine şi vouă, cetăţenilor. Acum vă este mai uşor să rezolvaţi nişte hărtii cu 15 euro, dar ca să scăpaţi de corupţie ar trebui să faceţi ceva pentru asta”, zice el. Chiar dacă România evoluează lent, este totuşi pe un trend ascendent. Un singur exemplu: Aeroportul Otopeni. „Când am aterizat prima oară acolo în mijlocul nopţii, am fost uimit să văd cât de învechit era. Tot atunci, am plătit 24 de euro pentru viză, ca să pot intra în România. Acum e altceva”, zice el.

Viaţa vibrantă din Bucureşti a fermecat-o şi pe Delia Burnham (31 de ani), o tipă excentrică din Marea Britanie. Delia locuieşte de opt ani în România, ţară pe care o consideră una a „extremelor„. Tânăra a fost profesoară de engleză la Buzău, iar astăzi este antreprenor şi ocupă, totodată, po­ziţia de country manager pentru CVO Recruitment România.  Dacă ar fi rămas la Londra, acum ar fi fost probabil simplu angajat al unei firme şi ar fi plătit o chirie monstruoasă. „Vreau să rămân aici şi să mă stabilesc la ţară. Felul în care s-a schimbat societatea în Vest nu e sănătos, dar România încă mai are şanse să o apuce pe un drum bun”, crede Delia. Ce a atras-o în mod deosebit a fost amestecul de oriental şi occidental, oamenii deschişi, prietenoşi, posibilitatea de a trăi aşa cum vrea ea. „Ştiu că mulţi oameni o duc greu aici, dar voi aţi rămas încă legaţi de natură”, spune Delia. 

Neamţul Valker Moser, care a trăit la Berlin, a ajuns în România în 2007. Soţia lui primise aici un contract, aşa că a urmat-o. Dacă la început nu îşi găsea locul pentru că nu avea nimic concret de făcut, astăzi este implicat în mai multe afaceri. „Am început să mă dezvolt în 2008. Am pus pe picioare City Compass, o firmă ce oferă servicii exapţilor şi îi învaţă cum să savureze Bucureştiul”, spune Valker. Oferă un tur care se cheamă „Descoperă Micul Paris”, altul care se numeşte „De la comunism la democraţie” şi aşa ajung străinii să vadă Frentariul si Piaţa Obor, nu doar Palatul Parlamentului. Nu în ultimul rând, cu City Compass vând „Dracula weekends” şi alte minunăţii pe care străinii le privesc cu încântare. Şi, cum lucrurile au mers neaşteptat de bine, tot aici au adus pe lume cei doi copii. Un lucru pe care îl apreciază aici este uşurinţa cu care oamenii intră în vorbă. „Foarte mulţi părinţi te întreabă despre copii. Mă bucură mult asta”, zice el.

De la 1.200 de euro salariu, la 350 de euro

Pentru mulţi dintre străini, mutarea în România a presupus însă şi unele sacrificii. Astfel este cazul lui Iannis Karastoianis, bucătar-şef la o tavernă din Bucureşti. Acesta ne mărturiseşte amuzat că a ajuns să tragă «toate păcatele», pentru toţi românii care muncesc în Grecia prin cârciumi şi hoteluri. Iannis a venit în România pentru „o fată frumoasă”, care între timp i-a devenit soţie, dar încă face eforturi de adaptare. „După doi ani şi jumătate petrecuţi în Bucureşti nu pot să spun că mi-e uşor. Ce câştigam într-o săptămână în Grecia, aici câştig într-o lună”, povesteşte Ianis. Pentru primul job obţinut aici a primit 350 de euro lunar, de patru ori mai puţin decât în ţara natală. „În România nu contează că lucrezi nopţile, weekendurile, că stai peste program. Eşti plătit la fel. Ăsta a fost un şoc”, spune el. În Grecia, ce câştiga vara în sezon îi ajungea toată iarna. „În Grecia aveam o viaţă rebelă, relaxată, aveam multă libertate”, spune Iannis care este convins însă că va rămâne totuşi în Bucureşti, pentru a-şi întemeia o familie. 

96.000 de cetăţeni străini locuiesc în acest moment în România

17.000 de expaţi trăiesc în Bucureşti