Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, va ieși din arestul preventiv. Judecătorii au decis înlocuirea măsurii cu cea a controlului judiciar, potrivit Digi24.
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată pe 16 decembrie 2016, fiind acuzat de DNA că, în cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective.
"Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și celălalt funcționar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantomă' controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", arată DNA.
Procurorii spun că, din această sumă de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.
Sorin Blejnar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în iulie 2014, în dosarul "Motorina", pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat, în care a primit o condamnare în primă instanță de 5 ani închisoare cu executare.