Călătorie cu bicicleta în Carpaţi, dând roată munţilor României, în sensul acelor de ceasornic. Un drum de 1.200 kilometri pe care Bogdan Florescu şi Dan Spulber l-au făcut în 29 de zile, vara trecută, mergând la o altitudine medie de 1.000 de metri, pentru a scoate în evidenţă imensul potenţial turistic al unei alte Românii, cea de dincolo de nori – cătune, obiceiuri, poveşti – unde ajungi pe poteci numai de ciobani ştiute.
Aventura asta te face să „simţi că viaţa poate fi şi altfel”, zice Bogdan. Numai cu el am stat de vorbă, la Braşov, pentru că Dan era plecat cu turişti străini prin ţară, fiind tour operator. Bogdan face hărţi topografice şi satelitare. A realizat hărţi pentru Ţara Branului, Piatra Craiului, Postăvaru, Retezat, Sighişoara, Băile Tuşnad, Valea Dornelor, fiind partener al Asociaţiei de Ecoturism din România. Acum lucrează pentru traseele din Bucegi. Cât au mers de-a lungul Carpaţilor, au avut la ei un sistem de navigaţie, cu GPS-ul ştiind tot timpul unde se află.
Nici o clipă nu s-au pierdut în munţi. Călătoria lor n-a fost doar un simplu exerciţiu fizic, chiar dacă Bogdan zice că a dat ceva kilograme jos, efortul fiind comparabil cu o „cură de detoxifiere”. Mergeau în fiecare zi cam 80 de kilometri. Era o medie, pentru că în unele zile au depăşit suta de kilometri. „Pedalam cât era ziua de lungă. Uneori ne-a prins şi noaptea pe drum”, povesteşte el. Cea mai mare altitudine la care au ajuns cu bicicleta a fost în Munţii Făgăraş, la 2.400 de metri, la Iezer. Până la la 2.000 de metri au urcat şi în Călimani.
Harta circuitului Carpaţilor
Dar după toate astea va urma un lucru la fel de important – elaborarea unei hărţi a traseului, de 1.200 de kilometri. Drumul a fost împărţit în şase segmente. Primul e de la Moeciu până în Retezat. Cel mai greu drum. Puţine pensiuni în vârf de munte. Ar fi bine să ai la tine mâncare pentru câteva zile şi neapărat cort. Al doilea e din Retezat până în Padiş. De data asta, drum uşor, peisaje nestricate de om, se înmulţesc satele de munte şi aici găseşti oameni care să te găzduiască. Pensiunile sunt şi pe aici puţine. Al treilea segment e între Padiş şi Baia Mare.
Tot drum uşor, treci prin inima pădurilor, traversezi câmpuri nesfârşite. Şi dai de oameni primitori în satele răsfirate pe culmi. Al patrulea porneşte din Baia Mare şi se termină la Vatra Dornei. Cazare găseşti fără probleme în satele Maramureşului istoric. E totuşi o mare problemă pe acest traseu, pentru că trebuie să intri pe şoseaua naţională, de la Moisei până la Prislop. Şi cum circulaţia la noi e o nebunie, vă daţi seama ce „bine” se simt bicicliştii pe asfalt. Al cincilea e de la Vatra Dornei la Tuşnad. Peisaj sălbatic, drum greu. Pe munte nu prea sunt cătune, găseşti cazare în staţiuni. Al şaselea segment e din Tuşnad până la Moeciu. Drumul devine prietenos. Se vor tipări broşuri în română şi engleză, din care turiştii să afle caracteristicile fiecărui segment de drum în parte, satele pe unde treci, posibilităţile de cazare în gospodăriile ţărăneşti sau la pensiuni.
Bani de drum
Evident, oricine se întreabă cât te costă o asemenea încercare, de 1.200 de kilometri. Florin ne-a făcut un calcul estimativ. Porneşti de la bicicletă, normal, care trebuie să fie de calitate. El şi prietenul său au avut biciclete care costă în jurul a 1.500 de euro, fiecare. Dar mai trebuie să ai la tine o trusă de scule, plăcuţe de frână, bucăţi de lanţ, cauciucuri, camere. Pentru asta, alţi bani. Ca să poţi repara bicicleta, în caz de ceva. Mâncarea pentru doi oameni, în 29 de zile, a mai costat încă 1.000 de euro. Dacă dormi numai la pensiuni, cheltuieşti o sumă destul de mare şi pentru cazare. Altfel, îţi iei cu tine sacul de dormit, un sac de bivuac pentru două persoane. Dan şi Bogdan au dormit şi prin păduri, pe câmpuri, pe unde au apucat. Mai rar în pensiuni. Proiectul lor a fost susţinut de Fundaţia pentru Parteneriat.
Cu bicicleta în spinare
Unii ar spune că trebuie să ai forţă în picioare, să pedalezi pe munte. Dar e bine să mai ai şi-n braţe, pentru că pe 20% din traseu au împins la bicicletă sau uneori chiar au cărat-o în braţe. Ceea ce nu-i foarte uşor. Mai ales că „vehiculul” avea în spate şi bagaje, care însemnau aproape 20 de kilograme. Cel mai rău este acolo unde potecile de munte au fost distruse de utilajele grele, în zonele unde se fac defrişări.
Viitorul drum turistic al României
Noul traseu de mountainbike poate să facă din România una dintre cele mai atractive destinaţii ale Europei, în privinţa amatorilor de pedalat, sunt convinşi Bogdan Florescu şi Dan Spulber. Dar pentru asta e nevoie de investiţii care, aşa cum a calculat Bogdan, s-ar ridica la un milion de euro. Pentru marcarea întregului drum, amenajarea cărărilor, construirea de podeţe peste râpe, dar şi apariţia, de-a lungul rutei, a unor centre de reparaţii sau închiriat biciclete. El vrea să facă un proiect care ar da viaţă circuitului, mizând pe fonduri de la Bucureşti sau europene. „Este o şansă pentru satele de munte, prin turism, pentru dezvoltarea unor zone în care oricum nu se poate ajunge decât pe două roţi”, ne spune cu multă convingere. Rămâne ca şi statul român să aibă aceeaşi convingere.
Spicuiri din jurnalul de călătorie
Ziua 1 – plecarea a fost miercuri, 27 iulie 2011, la ora opt dimineaţa, din Moeciu. Au luat-o prin Măgura, spre Peştera, până în Sirnea, apoi din Rucăr pe muchia Căpitanului, ajungând sub vârful Păpuşa. Împins la bicicletă până la vârful Roşu. Coborâre spre Oticului.
Ziua 2 – mers pe poteca ciobanilor din Iezer, spre Făgăraş. Două muchii traversate şi ajung în Vidraru.
Ziua 3 – spre Câineni, drum forestier. De la stână cumperi brânză. Apoi pe Valea lui Vlad spre Munţii Lotrului. Furtună. Se adăpostesc la o exploatare forestieră, dar cei de aici nu se dovedesc gazde bune. Un paznic a ieşit cu bâta, crezând că cei doi biciclişti sunt hoţi.
Ziua 4 – urcuş spre creasta Lotrului, împins la bicicletă, ajung pe şeaua Voineag. Coborâre spre Valea Sadului. Găsesc o pensiune, sunt bine primiţi, de data asta.
Ziua 5 – drum întins spre Ţara Haţegului pe cale forestieră, spre şaua Ştefleşti, străbat Valea Frumoasă. La o cabană s-au oprit să mănânce, apoi spre pasul Tărtărău, pe Transalpina. Vreme rece, ploaie, aşa că evită vârful Şureanu. Coborâre spre Petroşani. Altă pensiune în care s-au adăpostit, în Sălaşul de Sus.
Zilele 6 şi 7 – vremea rea îi ţine pe loc.
Ziua 8 – plecare spre Sarmizegetusa, trec prin zona Ţarcu. Împins la bicicletă pentru o oră. Poteca dispare din cauza vegetaţiei abundente. Coborâre pe Valea Hobiţei către Poiana Ruscă. Oamenii devin tot mai primitori.
Ziua 9 – spre Lunca Cernei. Sate destul de sărace. Drumul de culme te scoate la Vetel, pe râul Mureş. Afine şi ciuperci câte vrei pe marginea drumului. Culegi pe săturate. Popas la cabana Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor.
Ziua 10 – urcare spre Munţii Metaliferi, către Ţebea şi Baia de Criş. Ţăranii te îmbie în gospodăriile lor. La bucate şi apă rece de izvor.
Ziua 11 – spre pasul Vârtop, muntele Găina, către vârful Bihor. Întâlnesc un moţ sub un copac bătrân, în comuna Avram Iancu. Stăpân de cai. Le spune de obiceiul locului. Oamenii îşi lasă vara caii liberi prin munţi. Niciodată animalele nu s-au pierdut şi nici n-au fost furate.
Ziua 12 – au trecut pe lângă Cetăţile Ponorului. Popas la Grajduri, zonă frecventată de turişti la cort.
Ziua 13 – pedalare spre Vlădeasa. Coboară spre satul Bologa. Sunt găzduiţi într-o casă cu o moară veche de 200 de ani, încă funcţională. Li se oferă mâncare pe săturate. Se scaldă în ochiurile de apă ale pârâului din apropiere. Apoi poveşti cu stăpânul casei, seara, în jurul focului.
Ziua 14 – urcare spre Munţii Meseş. Peisaj de vis asupra Văii Şimleului. Traversează drumul naţional Zalău-Satu Mare.
Ziua 15 – judeţul Maramureş. Oameni primitori în satele străbătute. Călătorii înaintează pe culmea Codru, iar spre seară ajung în Baia Mare.
Ziua 16 – trebuie schimbate plăcuţele de frână. Apoi cale liberă spre Firiza, staţiunea Izvoarele, sub vârful Igniş, traversarea Munţilor Gutâiului, spre est. Ajung în Cavnic, iar seara la Rotunda, unde dorm într-un foişor al cantonului silvic.
Ziua 17 – către Strâmbu Băiuţ. Zi programată pentru 100 de kilometri de parcurs, spre Pasul Prislop. Băiuţ, Ţibleş, Botiza, peste dealuri, spre Ieud. Aici e marea problemă, nu prea sunt variante prin munţi, o iei pe şoseaua naţională. Popas la o cabană.
Ziua 18 – spre Vatra Dornei, abordând Suhardul prin pasul Rotunda. Poteca se pierde şi aici în vegetaţie, pe un kilometru. Ajung în satul Ortoaia.
Zilele 19 şi 20 – odihnă. Timp de socializare cu localnicii, care îi asaltează pe călătorii noştri cu toate bunătăţile.
Ziua 21 – din nou la drum. Fotografii cu totul speciale în Călimani, coborâre spre Topliţa, pe ploaie. Trec prin satul Vale şi camping lângă cabana Secu.
Ziua 22 – urcare pe drum forestier spre vârful Bătrâna. Potecă marcată. Se înmulţesc urmele proaspete de lup şi de urs. Marcajul dispare la 1.634 de metri altitudine. Cororâre spre Lăpuşna, traversarea pasului Bucium. Din nou camping.
Ziua 23 – sub soarele arzător, prin Munţii Gurghiului. Traversezi păşuni, cobori spre lacul Zetea, unde poţi face o baie bună. Şi din nou urcuş, de data asta spre Mădăraşi. Şi o cabană plină de ospitalitate.
Ziua 24 – spre Harghita Băi, păşuni alpine. Ajung la Sântimbru Băi. Sus, în munţi, poteca se pierde din nou în pădure. Ţinta călătorilor e Tuşnad. Surpriza cea mare e când Dan şi Bogdan, venind cu viteză, la coborâre, dau peste o ursoaică cu doi pui. Animalul se ridică în două labe, arătându-şi masivitatea, apoi dispare în codru. Puii se fac şi ei nevăzuţi, după mama lor. Totul s-a încheiat cu bine, din fericire. Drumul forestier continuă pe lângă stâne. Câinii latră, bicicliştii trec.
Ziua 25 – odihnă la Tuşnad, în camping, unde e destul de multă mizerie, mai ales la toalete. Noaptea, ursul vine la tomberoanele din apropiere.
Ziua 26 – din Tuşnad spre Tinovul Mohoş, apoi spre Munţii Bodoc şi Nemira. Spre seară, aproape de Oituz, spre Munţii Vrancei. Merg până pe la trei dimineaţa.
Ziua 27 – călătorii o iau spre Întorsura Buzăului, ocolind Penteleul, pentru că prin zona aceea, zic ei, sunt mai puţine variante bune pentru bicicletă. Azi au parcurs 130 de kilometri, ajungând la Cheia. Culmea e că aici nu găsesc cazare, deşi pensiuni există, dar sunt rău trataţi de gazde, din cauză că ei, bicicliştii, arată cam prăfuiţi. Aşa că îşi găsesc culcuş tot la cort.
Ziua 28 – urcare pe muntele Grohotiş, coborâre pe Valea Doftanei, cale lungă. Câteva porţiuni grele prin Munţii Baiului, pe unde bicicletele sunt duse în spinare de călători. Peisaj spectaculos pe Zamora, la apus de soare. Coboară în Sinaia.
Ziua 29 – urcare pe Dichiu, drum greu din cauza maşinilor de teren care vin din Sinaia. Unii şoferi nici măcar nu încetinesc când trec pe lângă biciclişti. Coborâre la Padina. După ce trec prin Strungăriţa, se vede în sfârşit capătul celor 1.200 de kilometri, la Moeciu.