0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialTopul facultăţilor: Cum alegi universitatea potrivită

Topul facultăţilor: Cum alegi universitatea potrivită

Printre domeniile care au ieşit în top, după ierarhizarea universităţilor, se numără cele în care se predau matematică, informatică, chimie. Mai la urmă se află filosofia, psihologia şi economia. Potrivit specialiştilor, aceste date sunt importante pentru angajatori.

Suntem buni la matematică, informatică, chimie şi stăm mai prost cu facultăţile în care se predau ştiinţele umaniste. Cu economia şi medicina ne situăm la un nivel mediu. Acestea ar fi câteva dintre concluziile care se desprind după clasificarea şi ierarhizarea universităţilor din România. „În domeniul ştiinţelor reale, putem vorbi şi de recunoaştere internaţională, în condiţiile în care s-au obţinut granturi de cercetare. Chimişti buni avem, cu filosofia stăm mai prost!”, este de părere Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare din România (EDUCER).

Programele de top în domeniul matematicii se desfăşoară la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, Universitatea Bucureşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj. „După cum s-a văzut, ieşenii au ieşit «campioni» la matematică. Ceea ce se ştia din folclor s-a adeverit şi pe hârtie”, a comentat Vlaston. În domeniul chimiei, studenţii pot fi pregătiţi la un nivel înalt în cadrul Universităţii Bucureşti, Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Pentru informatică, au fost recunoscute Universitatea Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj.

Angajatorii privaţi ţin cont de diplomă

Deşi există loc de comentarii în privinţa obiectivităţii criteriilor după care s-a făcut această ierarhizare, specialiştii în domeniu susţin că, în timp, „vom asista la o selecţie naturală a universităţilor”. „Angajatorii din mediul privat deja au început să ţină cont de numele universităţilor  la care sunt obţinute diplomele de licenţă. Din păcate, nu putem vorbi de competiţie şi în domeniul public. O diplomă la o facultate privată «obscură» cântăreşte tot atât cât una acordată de o universitate performantă”, a observat Cristian Hatu, coordonator de proiecte pentru educaţie la Societatea Academică (SAR) din România.

Experţii au mai adăugat că universităţile româneşti sunt încă mult în urma celor europene, dar că această ierarhizare ar putea crea pe viitor un climat de competiţie. „Acum avem catedre foarte bune şi catedre foarte proaste. Pentru a le schimba pe cele din urmă este nevoie de profesori buni şi de un lobby puternic  pentru a-i aduce pe poziţii”, a completat Hatu. Reamintim că singura instituţie românească situată în clasamentele internaţionale a fost Universitatea Bucureşti, ocupând, din păcate, ultimele poziţii.   

Cele mai bune universităţi, în funcţie de domeniul de interes

1. Matematică

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi

Universitatea din Craiova

Universitatea din Bucureşti

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

2. Chimie

Universitatea din Bucureşti

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi

Universitatea de Vest din Timişoara

3. Inginerie chimică

Universitatea Politehnica Bucureşti

Universitatea „Gh. Asachi” din Iaşi

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

4. Geologie

Universitatea din Bucureşti

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi

5. Geografie

Universitatea din Bucureşti

Universitatea de Vest din Timişoara

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

6. Fizică

Universitatea din Bucureşti

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi

Universitatea de Vest din Timişoara

7. Inginerie electronică

Universitatea Politehnica Bucureşti

Universitatea „Gh. Asachi” din Iaşi

Universitatea Tehnică din Cluj

8. Agronomie

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de La Brad” din Iaşi

Universitatea „Transilvania” Braşov

9. Ingineria sistemelor, calculatoarelor şi tehnologia informaţiei

Universitatea Politehnică din Bucureşti

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

10. Medicină

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...
Ultima oră
Pe aceeași temă