2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVezi cum au ajuns Johnny Depp, Sandra Bullock şi "Dr. House" ...

Vezi cum au ajuns Johnny Depp, Sandra Bullock şi „Dr. House” în Guinness Book

Actorii Johnny Depp şi Sandra Bullock şi serialul „Dr. House” au intrat în Cartea Recordurilor, potrivit celei mai recente ediţii a Guinness World Records 2012, publicată pe 15 septembrie.

Serialul „Dr. House” a fost desemnat cel mai popular program difuzat în perioada actuală de un post de televiziune, deoarece a reuşit să atragă în faţa micilor ecrane 81,8 milioane de telespectatori din 66 de ţări, depăşind performanţa reuşită de serialul „CSI: Miami”, care se bucură de o audienţă de 73,8 milioane de telespectatori, relatează Mediafax, care citează guinnessworldrecords.com.

Astfel, actorul britanic Hugh Laurie, interpretul personajului principal din serialul „Dr. House”, care este plătit cu 400.000 de dolari pe episod, a devenit actorul de televiziune care atrage cel mai mare număr de telespectatori în faţa micilor ecrane, într-un serial care este încă difuzat în perioada actuală.

În ciuda popularităţii extraordinare de care se bucură acest serial TV, Hugh Laurie nu a reuşit deocamdată să doboare recordul deţinut de David Hasselhoff, care a rămas în continuare cel mai urmărit actor de televiziune din toate timpurile. Serialul „Baywatch”, care l-a făcut celebru pe David Hasselhoff, nu mai este însă difuzat în prezent.

Actriţa Sandra Bullock a devenit actriţa cel mai bine plătită din lume, graţie unui onorariu de 55 de milioane de dolari, pe care l-a primit în perioada iunie 2009 – iunie 2010, iar Johnny Depp a fost desemnat cel mai bine plătit actor din lume, graţie unui onorariu de 75 de milioane de dolari pe care l-a primit în aceeaşi perioadă.

Nici actorii tineri nu s-au lăsat mai prejos. Astfel, actorul Angus T. Jones, în vârstă de 17 ani, interpretul personajului Jake Harper din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men”, a devenit „cel mai bine plătit actor tânăr de televiziune”, primind 250.000 de dolari pe episod. Miranda Cosgrove, interpreta principală din „iCarly: iGo to Japan”, s-a impus la categoria feminină echivalentă, graţie unui onorariu de 180.000 de dolari pe episod.

Cea mai recentă ediţie Guinness Book of World Records, lansată joi, pentru al 56-lea an la rând, este plină de realizări extraordinare. Astfel, nunta regală din Marea Britanie, ce a avut loc pe 29 aprilie, la catedrala Westminster din Londra, a fost urmărită live online de 72 de milioane de oameni, devenind evenimentul cu cele mai multe accesări live.

Printre deţinătorii de recorduri din acest an se numără şi celebrităţi din industria muzicală, precum Lady Gaga, cu cei mai mulţi admiratori pe Twitter – 11 milioane de utilizatori -, şi Justin Bieber, al cărui videoclip la single-ul „Baby” a avut 400 de milioane de vizualizări, devenind cel mai vizionat material video online.

La rândul ei, cântăreaţa britanică Adele a fost inclusă cu trei recorduri mondiale în Guinness World Records 2012 Edition. Astfel, Adele a devenit prima cântăreaţă din lume cu două single-uri şi două albume prezente simultan în Top 5 din Marea Britanie – o performanţă reuşită în trecut doar de trupa The Beatles, în 1963. Totodată, al doilea album din cariera ei, intitulat „21”, a devenit primul album din istoria topurilor muzicale britanice care a înregistrat vânzări de peste 3 milioane de unităţi într-un an calendaristic.

Cele mai citite

Inspectorii ANAF vor fi premiați din sumele pe care le confiscă

Inspectorii ANAF vor încasa prime cât trei salarii de bază pentru ”performanțe excepționale”, care înseamnă constatări stabilite și încasate de cel puțin 10 milioane...

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...
Ultima oră
Pe aceeași temă