Ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat vineri că este dezamăgit de decizia Olandei de a se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, relatează AFP, citata de Mediafax.
„Sunt dezamăgit de poziţia pe care Olanda a decis să o adopte la următorul Consiliu european” al miniştrilor de Interne, care urmează să se pronunţe cu privire la această aderare, a declarat Predoiu pentru AFP.
„Sunt convins că la acest Consiliu un număr mare de state vor susţine poziţia justă a României de a adera la spaţiul Schengen”, a adăugat ministrul, care a efectuat un turneu recent în mai multe ţări din Europa, inclusiv în Olanda, pentru a apăra dreptul României de a adera la Schengen.
Olanda a anunţat vineri că se va opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen. „S-a decis în Guvern că vom continua să ne opunem intrării României şi Bulgariei”, a declarat pentru AFP Elaine de Boer, purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei, Gerd Leers. „Nu vom aproba nici măcar intrarea parţială”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
„Guvernul a spus că nu vrea în nici o manieră ca (spaţiul Schengen-n.r.) să fie deschis şi, prin urmare, nu vom aproba nici măcar intrarea parţială” a României şi Bulgariei, a subliniat ea.
„În numele Olandei, vom spune «nu» la reuniunea prevăzută săptămâna viitoare la Bruxelles”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.