2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportDirectorul teatrului Târgu-Mureş a eliminat cuvântul România de pe ştampilă

Directorul teatrului Târgu-Mureş a eliminat cuvântul România de pe ştampilă

Secretarul executiv al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că noul director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Gasparik Attila, fost şef al CNA, a eliminat cuvântul „România” de pe ştampila instituţiei, transmite Mediafax.

Cornel Brişcaru a prezentat o foaie pe care apăreau vechea ştampilă a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, unde figura şi cuvântul „România”, şi noua ştampilă, fără denumirea ţării, afirmând că aceasta a apărut pe „comunicări” ale instituţiei conduse de noul director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Gasparik Attila, fost şef al CNA.

Brişcaru a spus că Gasparik a avut ideea de a schimba ştampila instituţiei şi de a elimina de pe aceasta denumirea ţării.

„Domnia sa, competent fiind, nu a reuşit să găsească decât tuş verde. Dar nu aceasta e problema, ci că a eliminat din ştampilă, din însemnul unei instituţii publice, cuvântul «România». În noua ştampilă, singura realizare a acestui început de mandat al domniei sale, nu i-a ieşit la socoteală cuvântul «România». Sunt absolut convins că, pentru un astfel de proiect managerial, domnul director Gasparik Attila ar putea fi demis imediat de Ministerul Culturii”, a spus Brişcaru.

Acesta crede că Gasparik Attila se simte probabil „mult mai confortabil” când semnează şi nu vede cuvântul „România” pe ştampilă, însă, potrivit legii, păstrarea însemnelor şi denumirii ţării în antetul şi ştampila instituţiilor publice este obligatorie.

În plus, Brişcaru a adăugat că, din informaţiile pe care le are, noul director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş pregăteşte şi disponibilizări masive, care ar putea avea drept criteriu etnia angajaţilor.

„Pe lângă faptul că a scos numele ţării în care şi domnia sa locuieşte şi în care se află instituţia publică pe care o conduce, a mai făcut ceva: în interiorul Teatrului Naţional, din ce ştim noi, s-a pus la cale o disponibilizare masivă de personal, pentru că angajaţii nu ar mai corespunde criteriilor de performanţă pe care domnia sa le doreşte de la personal. Dacă aceste criterii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru realizarea noii ştampile în mandatul domniei sale, avem mari îndoieli că acestea vor ţine de competenţă, credem că vor avea legătură cu afinităţi pe care domnia sa le are, inclusiv faţă de naţionalitatea (etnia – n.r.) personalului angajat la Teatrul Naţional”, a spus Brişcaru.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, noul director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Gasparik Attila, nu a putut fi contactat.

Cele mai citite

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Expert Forum: Îngrijorări majore privind transparența, în lipsa finanțării campaniilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a publicat actualizările săptămânale, privind veniturile și cheltuielile candidaților Organizația Expert Forum (EFOR) a atras atenția asupra lipsei de transparență,...

AUR îi face plângere penală ministrului de externe, Luminița Odobescu

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate în secțiile de votare din diaspora. Sistemul pregătește o fraudare masivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă