Manuscrisul intitulat Voynich, după anticarul care l-a achiziţionat în 1912, este singura carte din lume care nu a fost încă descifrată de cercetători. Scris în Europa centrală undeva între secolele 15 şi 17, originea şi limba cărţii sunt încă un subiect aprig de dezbatere printre specialişti.
Oamenii de ştiinţă cred că este un text mistic sau ştiinţific, aproape fiecare pagină a cărţii conţinând desene botanice sau ştiinţifice cu un caracter aparent metaforic, desenate cu cerneală în nuanţe de verde, maro, galben, albastru şi roşu.
Judecând după caligrafie, desene, pergament şi pigmenţi, Wilfrid Voynich a estimat că manuscrisul a fost scris la sfârşitul secolului 13, însă savanţii nu au fost de acord. Manuscrisul este mic, de doar 18 pe 25 de centimetri, dar gros de aproape 235 de pagini. Este scris într-un alfabet necunoscu, nemaiîntâlnit nicăieri în lume.
Bogat în desene, cele mai multe par să reprezinte plante neidentificate, reţete din plante, grafice stranii dintre care unele par obiecte astronomice privite prin telescop, altele par celule vii privite printr-un microscop sau grafice în care se poate vedea un calendar neobişnuit al semnelor zodiacale, populate de oameni mici, dezbrăcaţi, în coşuri de gunoi.
Conţinutul manuscrisului este împărţit în cinci categorii: prima şi cea mai mare conţine 130 de pagini de desene cu plante şi text şi este numit de către cercetători „Capitolul Botanic”. A doua parte constă în 26 de pagini cu desene de natură astrologică şi astronomică, a treia conţine 4 pagini de text şi 28 de desene de natură aparent biologică, în vreme ce a patra parte conţine 34 de pagini de natură farmaceutică. Ultima secţiune a manuscrisului conţine 23 de pagini de text împărţit în paragrafe scurte, fiecare începând cu o stea.
Nu se cunosc originile manuscrisului, dar experţii cred că este european şi ar fi fost scris între secolele 15 şi 17. Nu mai există nicio altă mostră a alfabetului şi a limbii în care acesta este scris, iar antropologii, lingviştii şi matematicienii care lucrează la descifrarea acestui manuscris s-au declarat extrem de intrigaţi de limbajul, simbolurile şi diagramele folosite în carte, ce par familiare dar nu pot fi traduse. Ei cred că alfabetul are de la 19 până la 28 de litere, dintre care niciuna nu seamănă în vreun fel cu sistemele alfabetice folosite în Europa. Textul nu prezintă nicio corectură. Dovezile indică folosirea a două limbi distincte şi a mai mult de un singur scrib, ridicând bănuiala cu privire la un cod ambiguu.
Voynich ar fi vrut ca misteriosul manuscris să fie descifrat şi a trimis copii fotografice unui anumit număr de experţi. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor unei mari varietăţi de experţi, cartea a rămas necitită până în zilele noastre.
Teorii despre manuscris
Până în ziua de astăzi, manuscrisul Voynich a rămas netradus, în ciuda tuturor eforturilor depuse. Este fie o farsă ingenioasă, fie un cifru imposibil de spart. Conţinutul şi originile manuscrisului au fost o temă de dezbatere neîncetată şi numeroase teorii au apărut în urma acestor discuţii.
Printre acestea se numără şi teoria conform căreia, în spatele alfabetului straniu se ascunde o limbă cunoscută, cum ar fi latina, engleza, germana, greaca, ebraica sau altele. O altă teorie o contrazice pe prima, susţinând că nu există un text cunoscut în spatele alfabetului problematic, ci că ar fi vorba despre glossolalie. Glossolalia mai este numită şi „vorbitul în limbi străine” şi reprezintă abilitatea unei persoane de a vorbi sau de a se ruga cu voce tare într-o limbă străină, total necunoscută persoanei respective, sau de a rosti un şir de silabe fără sens, dar care dau aspectul unei limbi adevărate.
La baza acestor teorii stau câteva observaţii făcute de savanţi cu privire la particularităţile textului, cum ar fi lungimea cuvintelor, care sunt mai scurte decât cele latine, spaţiile care separă cuvintele la fel ca în limbile naturale, foarte puţine corecturi evidente, o structură extrem de rigidă a cuvintelor şi repetiţiile foarte dese ale cuvintelor.