25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialPediatrul Alexandru Pesamosca a fost înmormântat în aplauzele a peste trei sute...

Pediatrul Alexandru Pesamosca a fost înmormântat în aplauzele a peste trei sute de oameni

Profesorul pediatru Alexandru Pesamosca, salvator al peste 50.000 de copii, în aproape 60 de ani de activitate, a fost înmormânatat, sâmbătă, în faţa Capelei Spitalului „Marie Curie”, din Capitală, în aplauzele a peste trei sute de oameni, relatează Mediafax.

Slujba a început la ora 12.00, moment la care sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al medicului a fost scos din capela spitalului şi depus pe un podium special amenajat, moment marcat de aplauze îndelungate ale celor peste trei sute de persoane prezente.

Capela din curtea spitalului a fost înţesată de coroane de flori depuse de familiile ale căror copii au fost trataţi de chirurgul Pesamosca.

Între coroanele depuse în amintirea doctorului s-au numărat şi cele ale preşedintelui Traian Băsescu, premierului României, Emil Boc, dar şi a fostului preşedinte Emil Constantinescu.

Numeroase coroane au fost depuse şi de reprezentanţi ai Clinicilor de chirurgie pediatrică din Constanţa, Bacău, Braşov sau Tulcea.

La slujbă au participat şi doctorul Sorin Oprescu, doctorul Gheorghe Burnei şi soţia prinţului Paul, Lia.

După slujbă, primarul Capitalei, medicul Sorin Oprescu, a rostit câteva cuvinte în memoria colegului său, arătând că acesta ar trebui declarat un sfânt, pentru toată activitatea depusă în slujba medicine şi pentru zecile de mii de vieţi salvate de-a lungul anilor.

Şi colegii medicului au deplâns moartea acestuia arătând că în urma profesorului rămâne o moştenire însemnată în ceea ce ce priveşte practica chirurgiei pediatrice, practică pe care Pesamosca a căutat să o dezvolte constant.

După discursurile colegilor săi, sicriul în care se afla trupul medicului a fost sigilat şi coborât în groapă, moment marcat de trei salve de armă, executate de Regimentul de Gardă al Armatei, prezent la ceremonie.

Publicul a aplaudat din nou, după care mulţimea a început să se îndrepte spre ieşirea din curtea spitalului une membrii ai familiei medicului au dat pomeni participanţilor la slujbă.

Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul „Marie Curie”, el aflându-se internat în Clinica de ortopedie din cadrul spitalului, potrivit unor apropiaţi ai familiei.

Alexandu Pesamosca s-a născut în 14 martie 1930, la Constanţa, unde a urmat şcoala primară şi Liceul „Mircea cel Bătrân”. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti în anul 1954 şi a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani (1954-1957). Profesorul a fost chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” şi apoi la Budimex.

Puţini ştiu că bunicul faimosului chirurg pediatru, Alexandru Pesamosca, era italian, spune Modesto Ferrarini, fost cronicar sportiv şi preşedintele Comunităţii Italiene din România.

Santo Pesamosca, bunicul chirurgului s-a specializat în meseria de constructor. Dar pentru că Italia trecea printr-o puternică criză economică şi cumplită sărăcie, între cei mulţi care au luat drumul exilului pentru a căuta de lucru s-a aflat şi bunicul Pesamosca. El a ajuns în România unde s-a căsătorit cu o mocancă ce avea cu 29 de ani mai puţin decât el. S-au stabilit la Constanţa (ca mulţi alţi italieni) unde mâinile maistrului Santo au contribuit la construirea unor case frumoase, şcoli, poduri, relatează Ferrarini.

Unul din cei cinci fii ai săi, Ştefan (tatăl chirurgului), s-a dus să-şi facă stagiul militar în Italia, după care s-a întors în România, s-a căsătorit şi a avut doi copii: o fată şi pe Alexandru Pesamosca.

Cele mai citite

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă