3.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialPoliţia împiedică o manifestaţie a homosexualilor în timpul vizitei Papei la Madrid

Poliţia împiedică o manifestaţie a homosexualilor în timpul vizitei Papei la Madrid

Poliţia a împiedicat joi o manifestaţie a aproximativ 100 de homosexuali, bărbaţi şi femei, care intenţionau să se sărute în momentul trecerii Papei Benedict al XVI-lea prin Madrid, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Manifestanţii au prevăzut ca protestul să aibă loc pe strada Serrano, pe unde Papa urma să treacă joi seara, la bordul papamobilului, în drum spre Piaţa Cibeles, locul ceremoniei de bun venit, în centrul Madridului.

Ajunşi la câteva sute de metri de locul convenit, cu aproximativ o oră înainte de trecerea Papei, protestatarii s-au întâlnit cu un cordon de poliţişti şi au început să se disperseze în grupuri mici, urmărite de poliţişti.

Aproximativ 50 dintre ei s-au sărutat în faţa poliţiştilor, care erau mai numeroşi decât manifestanţii. La mică distanţă, un grup de tineri pelerini catolici striga „Acesta este tineretul Papei”, fiind ţinut la distanţă de manifestanţi de către poliţie.

Manifestaţia a fost convocată pe Facebook de un grup de apărători ai drepturilor homosexualilor şi transsexualilor, creat în marja mişcării „indignaţilor”, care protestează faţă de consecinţele crizei, a declarat purtătorul său de cuvânt, Jaime del Val.

Şedinţa de sărutări, similară celei cu care a fost primit Papa Benedict al XVI-lea la precedenta sa vizită în Spania, în noiembrie 2010, viza să protesteze faţă de „fundamentalismul Bisericii Catolice” şi de „condamnările moralizatoare ale sexualităţii” exprimate de Vatican.

Cele mai citite

Donald Trump vrea să renunțe la ora de vară

Președintele ales Donald Trump a anunțat că vrea să pună capăt practicii schimbării orei în Statele Unite, argumentând că măsura ar economisi bani, transmite...

Zelenski cere din nou sisteme de apărare aliaților după o noapte de „teroare rusească” cu drone kamikaze

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat sâmbătă "teroarea rusească" şi le-a cerut aliaţilor noi sisteme antiaeriene, în special baterii Patriot, după ce în cursul...

Tema Conferinței UNESCO WPFD de la București, 5-7 mai 2025 – Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media 

Tema Zilei Internaționale a Libertății Presei (București, 5-7 mai 2025) va fi ”Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media” La 12 decembrie a.c., a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă