2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportGeoană îi aruncă mănuşa lui Ponta

Geoană îi aruncă mănuşa lui Ponta

Alegeri la PSD Bucureşti „în cel mai scurt timp cu putinţă”, este solicitarea lui Mircea Geoană către actualul şef al social-democraţilor, Victor Ponta. „Problema trebuie rezolvată tot prin voinţa şi vocea organizaţiei, chiar dacă paraşutezi un comitet de organizare”, l-a taxat pe Ponta, într-o emisiune tv, preşedintele Senatului, „reîntors” de curând în partid, după ce i-au expirat cele şase luni de suspendare.

Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, Geoană a subliniat: „Dacă din motive pe care sper să le aflăm mai clar nu îl mai vrem pe omul ăsta (pe Marian Vanghelie – n.r.), organizaţia este cea care decide. Nu organizaţia a cerut să fie schimbat preşedintele PSD Bucureşti”.

Cu alte cuvinte, Geoană îl provoacă pe Ponta să-şi testeze puterea de convingere şi influenţa printr-un vot la PSD Bucureşti.

Vot de care actualul lider social-democrat s-a ferit până acum, mulţumindu-se să dizolve conducerea filialei bucureştene doar printr-un vot în Comitetul Executiv.

Şi acela cu cântec, în condiţiile în care unii pesedişti s-au plâns ulterior că nu li s-a explicat ce au de votat, iar alţii, precum preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, erau convinşi că nu au votat înlăturarea lui Marian Vanghelie. „Am fost minţită într-o adunare oficială a PSD, cum este Comitetul Executiv Naţional. Nu sunt şi nu am fost niciodată de  acord ca în partid să dăm votul pentru răfuielile personale ale unora”, declara, a doua zi după votul din CEx, Oana Mizil, lider al PSD Călăraşi. „Dacă doamna Mizil nu ştie ce votează înseamnă că nu trebuie să mai voteze de acum încolo şi trebuie să găsim un preşedinte care să ştie ce votează”, a fost replica-avertizare a lui Victor Ponta.

Scandalul a izbucnit după ce, la sfârşitul lunii iunie, preşedintele PSD a forţat un vot în CEx pentru înlăturarea lui Marian Vanghelie de la şefia PSD Bucureşti, sub pretextul nevoii ca, la alegerile locale din 2012, filiala să atragă şi alte voturi decât cele „de la nevoiaşi”.

Discuţii în teritoriu pe sondaje şi candidaţi

Sondajele pe care trebuie să le facă filialele PSD şi PNL+PC, cu institutele desemnate de la centru, încing în continuare spiritele în Uniunea Social-Liberală.

Dincolo de nemulţumirile social-democrate de genul „de ce la filialele liberale costă mai puţin sondajele?”, discuţiile izvorăsc din dorinţa greilor PSD şi PNL de a-şi impune favoriţii. Iar din când în când, emit pretenţii şi cei de la Partidul Conservator.

Aşa s-a întâmplat în Dolj, săptămâna trecută, când filiala PC a anunţat că nu recunoaşte sondajele realizate pentru desemnarea candidaţilor comuni la localele din 2012.

Gâlceava s-a iscat după ce social-democraţii şi-au făcut campanie, inclusiv cu fluturaşi, spunând că USL ar fi formată doar din PSD şi PNL, omiţând astfel PC şi pe deputatul Florentin Gust, care ar fi cel mai bine plasat în încrederea alegătorilor. „Liderii celor două partide – PNL şi PSD – au tot ieşit public şi au spus că cele două partide vor desemna, vor face şi vor drege. Eu le transmit un semnal foarte pragmatic: dacă nu îşi revizuiesc comportamentul şi nu respectă ceea ce s-a stabilit între cele trei partide ale USL, tot aşa ne vom comporta şi noi (…) ca un partid care nu este în USL”, a avertizat Gust.

Cu cât s-a erodat USL în doar cinci luni

Un motiv de îngrijorare pentru liderii USL ar trebui însă să fie şi pierderea constantă de încredere pe care Uniunea o înregistrează în ochii electoratului.

Cifrele din sondajele de opinie sunt clare: 58% la începutul lunii iulie, faţă de 66% la mijlocul lunii februarie. Ba chiar 67% prin martie, potrivit unui sondaj Avangarde.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă