Oficialii anunţă înteţirea sistemelor de securitate din aeroporturi prin instalarea unor scannere de ultimă tehnologie. Autorităţiile se tem de teroriştii care şi-ar putea implanta bombe în interiorul corpului pentru a le detona în avioane, anunţă Dailymail. Chiar dacă până acum teroriştii au atacat avioane, trenuri şi centre comerciale cu explozibili ascunşi în pantofi sau chiar în lenjeria intima, autorităţile americane se aşteaptă ca aceştia să îşi facă operaţii pentru a-şi ascunde bombele chiar în interiorul corpurilor lor.
Încă de la moartea liderului Al Qaeda, Osama Bin Laden, măsurile de securitate din aeroporturi, clădirile guvernamentale şi ale altor instituţii au fost sporite ca o măsură de prevenire. Iar aceste măsuri vor fi adoptate în toată lumea după ce oficiali de la Securitate au avertizat liderii mondiali cu privire la posibilitatea atacurilor.
Experţii spun că teroriştii se supun unor proceduri chirurgicale pentru a-şi introduceun săculeţ de plastic ce conţine explozibilul PETN (Pentaerythritol Tetranitrate) în corp după care, odată ajunşi în avion, îşi injectează o substanţă pentru a-l detona. Astfel teroriştii se pot da drept diabetici şi pot prezenta substanţa detonatoare drept insulină.
Acelaşi tip de explozibil a fost folosit şi în decembrie 2001 când Richard Reid, membru Al Qaeda din Marea Britanie, a încercat, fără succes însă, să arunce în aer un avion ce zbura de la Paris către Miami.
Autorităţile sunt de părere că astfel de ameninţări vin, cel mai probabil, de peste ocean, însă măsuri de securitate se iau şi pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate astea avertizările oficialilor de la Securitate sunt luate foarte în serios. Sunt folosite scannere de ultimă tehnologie cu raze X foarte puternice pentru ca diferite substanţe sau material străine să fie identificate în interiorul corpului uman.
Un oficial al departamentului de Securitate a declarat că deşi acest fel de ameninţări au fost luate în considerare, deocamdată nu s-a înregistrat niciun astfel de atac şi nici nu există dovezi că va avea loc un astfel de eveniment. Cu toate astea, cetăţenii care vor călători din afară în Statele Unite pot fi supuşi unor controale amănunţite.