17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialTrump folosește Ucraina ca monedă de schimb. Sancțiunile impuse Rusiei sunt nesemnificative

Trump folosește Ucraina ca monedă de schimb. Sancțiunile impuse Rusiei sunt nesemnificative

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, se află în vizită în Statele Unite, unde a fost primit de Donald Trump. Întâlnirea a fost inclusă în ultimul moment pe agenda vizitei, inițial acesta având programată doar o întâlnire cu vicepreședintele american, Mike Pence. Conform declarațiilor lui Poroșenko, cei doi au discutat despre o cooperare militară și tehnică, urmând să detalieze împreună cu secretarul Apărării.

Lista de sancționați, întocmită de Casa Albă

Într-un comunicat de la Casa Albă, după întâlnirea Trump-Poroșenko, se arată că sancțiunile americane împotriva Rusiei vor fi menținute atâta vreme cât Moscova se implică în conflictul din estul Ucrainei. Fără să fie menționat „Acordul de pace de la Minsk”, din 2015.

Săptămâna trecută, secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat că SUA și-ar putea reconsidera poziția față de acord. Înaintea întâlnirii celor doi președinți, Washingtonul a anunțat noi sancțiuni împotriva Moscovei, constând în includerea a încă 38 de persoane și organizații din Rusia pe lista de sancțiuni a Trezoreriei Statelor Unite. „Sancțiunile americane contra Rusiei în legătură cu situația din estul Ucrainei vor rămâne în vigoare până când Rusia își va onora obligațiile incluse în Acordul de la Minsk”, a subliniat secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin.

Un ajutor pentru Ucraina, dar incert

Săptămâna trecută, Senatul american a adoptat noi sancțiuni împotriva Rusiei, împreună cu un mecanism care nu-i va permite președintelui Donald Trump să ia vreo decizie privind suspendarea oricărei astfel de măsuri contra Moscovei. Textul include o prevedere conform căreia președintele SUA nu va putea să relaxeze aceste sancțiuni fără aprobarea Congresului.

Pe lista neagră au apărut Serghei Nazarov, adjunctul ministrului pentru Dezvoltare Economică, Alexander Babakov, emisarul prezidențial pentru Relații și Organizații ale Compatrioților din Diaspora, împreună cu cei doi adjuncți, Alexander Vorobiov și Mikhail Plisiuk. Această listă a fost întocmită de Administrația Trump, pentru prima dată, ceea ce îngreunează relațiile bilaterale pe care președintele american promitea să le dezvolte, deși sunt considerate nesemnificative.

Faptul că anunțarea sanc-țiunilor a fost făcută în timpul vizitei președintelui ucrainean transmite mesajul că Administrația Trump s-a hotărât să se negocieze mai clar conflictul ucraineano-rusesc. Surse apropiate vizitei la Washington au dezvăluit că președintele ucrainean ar fi promis că 90% din toate contractele de infrastructură din regiunea Donbas vor fi date firmelor americane. Ceea ce înseamnă că Donbas ar trebui să revină sub controlul Kievului, iar acest lucru nu se va întâmpla fără implicarea clară a Washingtonului. Până acum, Trump a folosit „cartea Ucraina” pentru a negocia cu Rusia, în speranța că se va face un schimb de „zone de interes”. Adică să lase Rusia să joace „cartea Ucraina”, că e aproape, dar Moscova să dea la schimb zone de interes pentru SUA din Siria și Irak.

Lavrov acuză rusofobia americană

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că sancţiunile suplimentare impuse Rusiei de către SUA nu au nicio justificare în afara unei tendinţe de „rusofobie accentuată”. Este posibil ca Moscova să răspundă pe măsura acestor sancțiuni, deși acestea nu afectează cu nimic.

Lavrov consideră că „obsesia” americanilor față de acțiunile Rusiei în Ucraina a depăşit toate limitele. Kremlinul consideră că atunci când SUA și UE susțin că sancțiunile vor fi ridicate în momentul în care Rusia va implementa prevederile „Acordului de la Minsk”, ar trebui să citească din nou ce prevede acesta, ce trebuie să facă fiecare stat şi în ce succesiune. De asemenea, Rusia  ar putea să ia măsuri ca răspuns la decizia SUA de a institui noi sancţiuni.   

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă